Cupra Raval: un nou model de oraș cu zero emisii în gama constructorului spaniol

Publicat: 15 05. 2023, 16:05

Vara anului trecut ne aducea din partea spaniolilor de la Cupra conceptul Urban Rebel, dezvăluit odată cu lansarea SUV-urilor Terramar și Tavascan. La acea vreme, despre prototipul Urban Rebel se spunea că prefigurează viitorul crossover electric al producătorului iberic, care ar fi urmat să fie lansat în cursul anului 2025.

La aproape un an distanță de acel eveniment avem informații noi în acest sens, conceptul Urban Rebel urmând să se transforme într-un model de serie, potrivit Carscoops. Detalii despre acest subiect au fost oferite chiar de către CEO-ul Cupra, Wayne Griffiths, în cadrul Barcelona Motor Show 2023. Foarte multe informații despre viitorul model de serie nu știm încă, într-adevăr, însă știm acum cum va fi botezat acesta.

Cupra Raval urmează să fie viitorul model de oraș cu propulsie electrică din gama producătorului spaniol, numele gasindu-și inspirație chiar în cartierul cu același nume din Barcelona. Potrivit primelor informații, Cupra Raval urmează să fie construit având la bază arhitectura MEB a Grupului Volkswagen, folosită și în cazul lui Cupra Born. Noul model va fi construit în cadrul uzinei din Martorell, acesta urmând să ajungă pe piață în 2025.

Cupra Urban Rebel era echipat cu două motoare electrice de 226 CP

Din păcate, spaniolii nu au oferit niciun fel de detalii tehnice cu privire la viitorul Cupra Raval. Uitandu-ne însă la detaliile pe care le aveam despre conceptul Urban Rebel, trebuie să spunem că prototipul era echipat cu două unități de motorizare electrice, capabile să dezvolte împreună 226 de cai putere.

În aceste condiții, conceptul spaniol se lăuda la momentul lansării cu o accelerație de la 0 la 100 km/h posibil de realizat în 6.9 secunde. De asemenea, în ciuda unei lungimi de peste 4 metri, despre Urban Rebel se spunea că va putea parcurge până la 440 de kilometri cu o singură încărcare, ceea ce nu ar fi deloc rău în cazul în care această valoare ar fi păstrată și în cazul modelului de serie Cupra Raval.