Dacia creştere înmatriculări în Europa

Autor: Cosmin Iordache 16 iun. 2009 Știri auto
Dacia creştere înmatriculări în Europa

Modelele Dacia înmatriculate Uniunea Europeană plus Elveţia, Norvegia şi Irlanda au înregistrat o creştere cu 99,8% în luna mai, la 24.894 de unităţi, de la 12.458 de maşini în perioada similară a anului trecut, iar evoluţia în perioada ianuarie-februarie a însemnat un plus de 21,7%, de la 73.929 la 89.965 de automobile, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), prezentat de MEDIAFAX. Dacia se apropie, astfel, în luna mai de volumul de vânzări al Nissan, între cele două mărci fiind un ecart de doar 1.000 de unităţi.

În ciuda plusului Dacia, evoluţia Grupului Renault este una negativă, înregistrând o scădere de 16,7% a numărului total de înmatriculări în primele cinci luni în Europa, de la 603.000 la 502.000 de automobile. În luna mai, scăderea procentuală a fost una mai atenuată, coborând doar cu 4,4%, de la 117.000 la 112.000 de unităţi.

Volkswagen rămâne cea mai bine vândută marcă pe continent, cu o creştere de 9,2% a înregistrărilor în luna mai, la 152.600 de unităţi, şi un declin uşor, de 2,3%, la nivelul primelor cinci luni, la 682.400 de maşini.

 
Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide