Dacia Duster are o nouă identitate vizuală, dar păstrează esența modelului – VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 19 mart. 2023 Știri auto

Dacia are o nouă identitate de brand, iar cu această ocazie, toate modelele sale au trecut prin această transformare, inclusiv SUV-ul Duster.

În decursul anului trecut, Dacia a anunțat o schimbare de imagine, lucru care a adus cu sine o nouă imagine brand și o nouă siglă pe care toate modelele din gama producătorului autohton o poartă acum.

Duster nu face excepție, iar noi am filmat un exemplar care a primit noua siglă, plus câteva diferențe pe care le vom detalia pe parcursul acestui material.

În primul rând, partea frontală primește o grilă actualizată care înglobează noul logo Dacia stilizat DC. Pe lângă noua siglă și ornamentele albe dispuse în continuarea acesteia, și blocurile optice au primit accente albe la interior, ceea ce le face să se integreze mai bine în designul părții frontale și contrastează cu noua culoare numită Lichen Kaki. Sub capotă regăsim motorul de 1,5 litri, pe motorină, cu o putere de 115 CP. Cutia de viteze este manuală și are șase rapoarte, puterea fiind livrată către toate cele patru roți, fiind un exemplar cu tracțiune integrală.

Dacia Duster primește câteva actualizări

Având un sistem de acces Keyless, nu trebuie decât să ne apropiem de mașină cu cheia în buzunar pentru ca ea să se descuie. Un lucru interesant, nou pentru Dacia Duster, constă în oglinzile rabatabile electric. Și ornamentele exterioare au primit finisaje noi, fiind acum finisate într-o nuanță mai închisă, asemănătoare antracitului.

La interior, noul Duster este puțin diferit de exemplarele care au fost fabricate înainte. Comenzile oglinzilor au fost actualizate, acum sunt folosite cele de pe Logan, Sandero și Jogger.

Volanul a primit și el noua siglă Dacia, iar toate ornamentele argintii sunt acum finisate cu gri satinat. Fiind o echipare Journey, mașina are scaune încălzite, climatizare automată și camere cu vedere la 360 de grade. Și ecranul central de infotainment a primit o grafică actualizată ca parte a acestei schimbări de identitate a brandului. Are conectivitate cu Android Auto și Apple CarPlay, așa că integrarea cu smartphone-ul nu va fi o problemă.

VIDEO

Video: Luci Popa

Text: Ionuț Vîlciu

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult
Luci Popa
Luci Popa
Pasionat de mașini de când a primit prima revistă, Luci a îmbrățișat jurnalismul auto în toate formele sale, print, online, video, social media și TV. citește mai mult

Comentarii
Inchide