Cum arată și cât costă Dacia Logan modificată pentru persoane cu dizabilități?

Autor: ProMotor 12 mart. 2021 Știri auto

Persoanele cu dizabilități, care vor să achiziționeze o Dacia Logan modificată pentru nevoile lor, au la dispoziție mai multe modalități.

Pe site-urile care vând mașini la mâna a doua există câteva oferte. Unele dintre ele se referă chiar la modele Dacia modificate. Cum ar fi acest Logan MCV.

Dacia Logan MCV TCe 90 Easy-R Stepway (2018) costă 22.500 de euro

Intră în Galeria FOTO

Din imagini putem vedea că a fost adaptat pentru a fi condus de persoane cu handicap. Există modificări la pedala de accelerație, iar ușile glisante ușurează accesul și încărcarea obiectelor în interior.

Sub capotă se află un motor TCe 90 – turbo, pe benzină, 3 cilindri, 0,9 litri, conectat la o cutie robotizată Easy-R. Mașina a fost fabricată în anul 2018 și a ajuns la un rulaj de 37.500 de kilometri.

Proprietarul mașinii menționează în anunț că mașina încă mai beneficiază de garanția fabricii Dacia, aceasta fiind valabilă până în luna noiembrie 2021. Valoarea totală a vehiculului este de aproximativ 40.000 de euro, după toate aceste modificări.

Având în vedere că vorbim despre o mașină folosită, proprietarul actual a redus prețul la 22.500 de euro. Scaunul cu rotile nu face parte din ofertă. Mașina este de vânzare undeva în Germania, însă ea poate fi livrată oriunde în Europa.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: mobile.de



Comentarii
Inchide