Dacia oprește temporar producția de la Mioveni din cauza crizei de componente

Autor: Adrian Somai 27 iun. 2023 Știri auto

Criza de componente lovește în plin și Dacia, producătorul român anunțând că se vede nevoit să închidă temporar, pentru o zi, uzina de la Mioveni. Astfel, în data de 30 iunie, uzina Vehicule Dacia nu va funcționa, urmând să fie desfășurate activități din alte segmente: mentenanță, piese de schimb și CKD, proiecte, pregătire și livrare vehicule către clienți.

Potrivit Profit.ro, decizia de închidere temporară a uzinei de la Mioveni vine la scurt timp după o vizită a aproape 900 de dealeri și jurnaliști din toată Europa care au vizitat atât sediul de la București, cât și fabrica. Angajații care vor rămâne acasă vineri vor fi plătiți în condiții de șomaj tehnic, adică 85% din salariu și tichet de masă. Nu este pentru prima dată când cei de la Mioveni se confruntă cu lipsa componentelor necesare, Dacia oprind temporar producția și în primăvară, înainte de Paște. La acea vreme, cu tot cu zilele libere, s-a ajuns la șase zile de oprire a producției.

Uzina Mecanică și Șasiuri își va opri, de asemenea, activitatea în cursul zilei de vineri. Totuși, se va lucra în departamentul Motoare la proiectul HR 12, cel care are în prim plan motorul hibrid cu care este echipat Jogger, respectiv în departamentele Turnătorie și Uzinaj Aluminiu.

Aproape 32.000 de autovehicule Dacia produse în luna mai

Luna mai s-a dovedit a fi o lună productivă pentru Dacia, constructorul român asamblând un număr de 31.929 de autoturisme, în creștere cu aproape 50 de procente în raport cu luna precedentă. De asemenea, se remarcă o creștere cu 11.2% și față de aceeași lună mai a anului trecut. De la începutul anului și până la finalul lunii mai, Dacia a asamblat 147.295 de unități, în creștere cu 12.4% în comparație cu perioada similară din 2022.

Și alti constructori importanți de pe plan european se confruntă în această perioadă cu o încetinire a producției. De această dată vina nu mai este a crizei de semiconductori ca în urmă cu un an, ci cererea ceva mai scăzută de automobile.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide