Dacia şi programul Rabla în Germania

Autor: Cosmin Iordache 08 apr. 2009 Știri auto
Dacia şi programul Rabla în Germania

 Aşa cum  mai devreme v-am anunţat, vânzările Dacia au scăzut în primul trimestru cu aproape 60%, ajungând la 8.682 unităţi, faţă de anul precedent câd totalizau peste 20.000 de unităţi. În acest ritm, chiar dacă primele luni ale anului sunt de obicei mai slabe, este imposibil pentru Dacia să atingă măcar nivelul de 100.000 de unităţi livrate la intern. Salvarea vine însă de unde nici nu ne-am fi gândit cu ceva vreme în urmă. de la Statul German.

Cabinetul Meklel a hotărât , conform Ziarului Financiar, să prelungească varianta germană a Programului Rabla. Astfel nemţii vor suplimenta suma de înnoire a parcului auto german de la 1,5 miliarde euro la 5 miliarde de euro. Acest lucru nu poate însemna decât veşti bune pentru Dacia, care estimează că extinderea acestui program ar putea urca exporturile în Germania la aproape 150.000 de unităţi în acest an.

Programul ar fi trebuit să se încheie la 31 Mai, dar va ajunge la final de abia la sfârşitul anului. Fiecare proprietar, ce renunţă la o maşină mai veche de 9 ani primeşte din partea statului un stimulent de 2.500 de euro. Această sumă face din modelele Dacia adevărate chilipriuri, preţurile pornind de la 5.000 de euro.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide