De câte ori poți depăși viteza maximă într-un an? În cât timp expiră punctele de penalizare

Autor: Radu Țuțulan 05 sept. 2023 Știri auto

Legea rutieră stabilește în cât timp expiră punctele de penalizare primite de șoferi dacă au depășit viteza legală, astfel încât fiecare șofer poate să calculeze singur, în funcție de fapta comisă, câte puncte mai are până rămâne fără carnet.

Șoferii care sunt prinși de radar că au depășit viteza limită legală pot primi între 2 și 20 de puncte de amendă. Totodată, pot primi și până la 6 puncte de penalizare.

Conform legii, la un cumul de 15 puncte de penalizare, permisul de conducere este suspendat automat.

În cât timp expiră punctele de penalizare

Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule se dispune pentru o perioada de 30 de zile, dacă titularul permisului de conducere a săvârșit contravenții care cumulează 15 puncte de penalizare.

Dar, dacă titularul permisului de conducere este la a doua abatere de acest fel, în decurs de un an de la data expirării ultimei suspendări, atunci permisul va fi suspendat pentru 60 de zile.

Punctele de penalizare expiră la împlinirea termenului de 6 luni de la data constatării contravenției.

Iar suspendarea exercitării dreptului de a conduce anulează toate punctele de penalizare acumulate până în acel moment.

Amenda pentru depășirea vitezei

În general, Poliția Rutieră sancționează depășirea cu cel puțin 10 km/h a vitezei maxime admise. Dacă cei care depășesc cu până în 50 km/h scapă doar cu amendă, restul se aleg și cu permisul suspendat.

Punctul de amendă este 145 de lei, iar pentru depășirea vitezei se aplică sancțiuni cuprinse între 2 și 20 de puncte de amendă.

Sancțiuni aplicate în funcție de viteza cu care ai depășit limita:

  • 10 – 20 km/h: 2-3 puncte de amendă (290 de lei – 435 de lei) + 2 puncte de penalizare
  • 21 – 30 km/h: 4-5 puncte de amendă (580 de lei – 725 de lei) + 3 puncte de penalizare
  • 31 – 40 km/h: 6-8 puncte de amendă (870 lei – 1.160 de lei) + 4 puncte de penalizare
  • 41 – 50 km/h: 9-20 puncte de amendă (1.305 lei – 2.900 de lei) + 6 puncte de penalizare
  • peste 50 km/h : 9 – 20 de puncte de amendă (1.305 lei – 2.900 de lei) + suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile;
  • peste 70 km/h : 9 – 20 de puncte de amendă (1.305 lei – 2.900 de lei) + suspendarea permisului de conducere pentru 120 de zile.

De câte ori poți depăși viteza maximă într-un an

Indicat ar fi să circulați în limitele legale și să evitați să depășiți viteza maximă admisă. Pentru că acele limite sunt impuse cu scopul de a reduce riscul producerii unui accident rutier.

De cel mult 7 ori poate depăși un șofer viteza maximă, în decurs de jumătate de an. Dar nu cu mai mult de 20 km/h peste limita legală, pentru a rămâne cu permisul în buzunar.

Iar dacă depășește cu până în 50 km/h, nu o poate face decât de două ori în 6 luni. Și atunci se va alege doar cu amendă.

Sau respectată limita de viteză și atunci scapă și de amendă și rămâne și cu permisul de conducere.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide