De ce mai au nevoie mașinile electrice de o baterie clasică de 12 volți

Autor: George Cristea 20 ian. 2021 Știri auto

Mașinile electrice au deja o sursă de curent de mare capacitate. Cu toate acestea, orice mașină electrică dispune încă de o baterie clasică cu plumb și acid, la fel ca și mașinile cu motoare termice. Iată de ce mai au nevoie mașinile electrice de o baterie clasică de 12 volți.

Intră în Galeria FOTO

Toți șoferii sunt familiarizați cu bateria clasică de 12 volți pe care orice mașină o are în compartimentul motorului, în portbagaj sau (în unele cazuri) sub scaunul șoferului. Aceasta are rolul de a alimenta consumatorii auxiliari – becuri, radio etc., dar și de a porni motorul termic prin intermediul demarorului. Știm cu toții ce se întâmplă atunci când bateria se descarcă.

Unii dintre voi ar fi, poate surprinși să știe că și mașinile electrice dispun de o baterie normală de 12 volți, la fel ca și mașinile cu motoare termice. Mașinile Tesla au așa ceva sub podeaua „frunk-ului”, și chiar Dacia Spring are sub capotă o baterie de 12 volți cu plumb și acid, după cum arată o fotografie cu compartimentul motor.

Rolul unei baterii auxiliare de 12 volți

Acum, știm că o mașină electrică nu are nevoie de un demaror alimentat electric pentru a „porni”, după cum știm și că mașinile electrice au o baterie de mare capacitate, care asigură alimentarea motorului (sau motoarelor) electrice care pun în mișcare mașina. În aceste condiții, nu puțini se întreabă care este rolul unei baterii de 12 V în cazul unei mașini care are o baterie cu o capacitate de câteva zeci de ori mai mare. Oricât de surprinzător ar părea, o mașină electrică este la fel de „moartă” ca și una cu motor termic atunci când bateria de 12 volți s-a descărcat.

O astfel de situație este însă excepțională, pentru că, spre deosebire de mașinile termice, mașinile electrice încarcă bateria auxiliară de 12 volți fără a avea motorul „pornit”. Cu alte cuvinte, sunt puține cazurile în care bateria de 12 V se va descărca, atât timp cât bateria principală mai are încă curent. Este nevoie fie de o baterie de 12 volți uzată, fie de una principală care a stat descărcată vreme îndelungată, în ambele cazuri problemele fiind mai mari decât bateria descărcată.

De ce au mașinile electrice baterie de 12 volți: Este esențială

Unul dintre motivele pentru care mașinile electrice nu se pot descurca fără o baterie de 12 volți este pentru că aceasta asigură alimentarea computerelor care gestionează întreaga funcționare a mașinii electrice. De la controlul procesului de încărcare, la asigurarea funcționării mașini în situațiile de urgență, în care bateria principală este deconectată, o baterie auxiliară de 12 volți rămâne esențială.

Mașinile electrice folosesc multe componente electrice și electronice comune cu mașinile convenționale, care sunt alimentate la 12 volți. Prin urmare tensiunea de 12 volți pentru sistemul electric auxiliar nu este întâmplătoare.

Desigur, producătorii puteau alege să rezerve o capacitate rezonabilă a bateriei Li-Ion pentru alimentarea funcțiilor de bază, dar acest lucru nu este întotdeauna posibil. O baterie Li-Ion complet descărcată ar face imposibilă încărcarea acesteia fără alimentarea corespunzătoare a computerului care controlează cantitatea de curent, temperatura bateriei, temperatura exterioară și alți parametri esențiali.

În plus, bateriile Li-Ion nu funcționează în condiții extreme de temperatură, iar mașinile electrice se bazează pe bateriile cu plumb pentru a aduce bateria Li-Ion într-un regim optim de temperatură – prin răcirea sau încălzirea corespunzătoare a acesteia.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide