De ce s-au scumpit maşinile de la Dacia în 2021

Autor: Marius Vișan 18 ian. 2022 Știri auto

Preţurile maşinilor noi au crescut în 2021. Motivul ar fi că materiile prime s-au scumpit. O analiză Mediafax.ro arată că dacă tendinţa continuă şi în 2022, atunci şi anul acesta vom avea automobile cu preţuri şi mai mari.

“La Dacia preţurile au urcat cu circa 4-7% în medie în 2022. Spre exemplu o tonă de oţel acumc costa 1.200 de euro faţă de 600 de euro în trecut şi avem o tonă de oţel. Şi aluminiul s-a scumpit. Mai avem şi un impact al costurilor logistice. Nu în ultimul rând, la Dacia avem o abordare diferită – preţul e transparent, fără negocieri şi fix”, a explicat Xavier Martinet, Director de Marketing Dacia pentru Mediafax.ro.

Dacia rămâne cea mai accesibilă marcă de pe piaţă

“Chiar şi aşa, Dacia rămâne cea mai accesibilă marcă de pe piaţă. Oferta desigur, depinde în funcţie de ţară şi model, însă materiile prime s-au scumpit pentru întreaga industrie”, a subliniat directorul de marketing al Dacia.

În creştere cu 3,1 % faţă de anul precedent, vânzările totale ale mărcii Dacia au ajuns în 2021 la 537.095 de unităţi în condiţiile unei pieţe stabile dar puternic afectate de criza sanitară şi de cea a componentelor electronice. În perimetrul său de comercializare, Dacia a înregistrat o creştere a cotei sale de piaţă cu 0,1 puncte procentuale, până la 3,5%.

Creşterea vânzărilor se explică în mod special prin succesul noii game Dacia în rândurile clienţilor particulari. În 2021 Dacia a atins în Europa o cotă de piaţă record de 6,2% în segmentul vânzărilor către clienţii particulari, devenind în premieră a treia marcă cea mai vândută în rândurile acestei categorii de public.

În afara României, Dacia este marca cea mai vândută către clienţii particulari în Franţa şi se situează în Top5 în alte 9 ţări europene (Italia, Spania, Portugalia, Belgia, Austria, Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Croaţia). În Germania, marca se află în Top10. Dacia este de asemenea lider de piaţă în Maroc.

Dacia Sandero a înregistrat un volum de vânzări cifrat la 226.805 de exemplare, din care aproape 90% au fost reprezentate de cea de-a treia generaţie a modelului.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide