DeLorean a publicat prima imagine-teaser cu viitorul supercar electric EVolved

Autor: Mihai Morcovescu 05 apr. 2022 Știri auto

Compania americană DeLorean, cunoscută pentru modelul futurist din anii ‘80, a publicat o primă imagine-teaser cu viitorul model sport EVolved. Așa cum sugerează și numele, mașina va fi complet electrică și își va face debutul pe 15 august, la concursul de eleganță de la Pebble Beach (California).

Noul DeLorean EVolved ar putea oferi până la 1.340 CP

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Din punct de vedere vizual, noul model cu emisii zero va avea un design inspirat de modelul original creat în 1981. Asta înseamnă că mașina va primi portierele de tip „gullwing” cu deschidere verticală.

Practic, este vorba despre o reinterpretare modernă a legendarului model DMC-12, care a apărut în seria de filme „Back to the Future”. Caroseria va fi realizată de către specialiștii de la centrul de design Italdesign.

Teaser-ul, care este o imagine prelucrată digital, dezvăluie stopurile înguste sub forma a trei baghete luminoase. Acestea vor fi conectate printr-o bandă LED pe toată lăţimea maşinii. Una dintre ele se întinde până pe aripile spate, care sunt foarte evazate.

Se mai observă ceea ce pare a fi o priză de aer verticală și difuzorul de mari dimensiuni. În același timp, se vede și o grilă de răcire care acoperă sau poate chiar înlocuiește luneta. De asemenea, caroseria este vopsită în două nuanțe, acoperișul este foarte înclinat către spate, iar roțile posterioare par să fie foarte late.

Noul EVolved va folosi o platformă dedicată mașinilor electrice de performanță. Aceasta este dezvoltată de compania Williams Advanced Engineering, care a întemeiat un parteneriat cu Italdesign în 2021. Această arhitectură permite mașinii să livreze o putere maximă de 1.340 CP și să ofere o autonomie de peste 1.000 de kilometri.

EVolved va fi produs foarte probabil într-o serie limitată la uzina DeLorean din Humble (Texas). Deocamdată, nu se știe dacă modelul va ajunge și în Europa. CUm spuneam, mașina va fi dezvelită pe 15 august, în cadrul concursului de eleganță de la Pebble Beach (California).

Sursa: Carscoops

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor, DeLorean


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide