Via Carpatia ar putea fi una dintre cele mai mari autostrăzi construite în Europa. Potrivit publicației grecești Car and Motor, aceasta ar lega nordul Europei, pornind din Klaipėda, Lituania, până în sud, respectiv la Salonic, Grecia.
Publicația elenă notează că traseul ar trece prin Polonia, Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria, iar în România se va lega de rețeaua existentă de autostrăzi.
Denumirea „Via Carpatia” face referire la Munții Carpați, un „obstacol” natural care străbate regiunea de la sud-estul Poloniei până în România, iar denumirea amintește în mod intenționat de numele drumurilor din Imperiul Roman.
De fapt, este vorba despre un ax care se bazează în mare măsură pe modernizarea și interconectarea autostrăzilor și a drumurilor naționale existente, pentru a crea o rețea unitară cu caracteristici tehnice comune și standarde ridicate.
În același timp, obiectivul proiectului este de a oferi și un impuls economic semnificativ regiunilor pe care le va traversa, consolidând transportul de mărfuri și legăturile rutiere internaționale.
Ideea autostrăzii Via Carpatia se află de mai mulți ani în planurile Europei. Proiectul a fost prezentat pentru prima dată în 2006, când Lituania, Polonia, Slovacia și Ungaria au semnat o declarație comună privind crearea unui coridor rutier unitar nord-sud. Forma sa actuală a fost definită în 2010, când România, Bulgaria și Grecia s-au alăturat proiectului, extinzând traseul până la Salonic. În total, autostrada va traversa Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria și Grecia.
Publicația anterior citată menționează că, în Bulgaria, autostrada va avea o ramificație spre sud care va traversa Bulgaria și va ajunge la granița bulgaro-turcă, în zona Svilengrad – Adrianopol, de unde va continua spre Constantinopol.
Conform hărții proiectului, în România, autostrada va intra pe la Oradea și va avea traseul Arad, Timișoara și Lugoj. Acolo, se va face o bifurcație către Sibiu și se va lega de autostrada A1 Sibiu – București și, implicit de autostrăzile A0 și A2 (București – Constanța).
Lungimea totală a rețelei de autostrăzi a fost estimată la aproximativ 3.000 de kilometri, iar proiectul se preconizează că va fi finalizat în 2030, conform celor mai optimiste previziuni.