Dezastru pentru o companie de asigurări în urma unui accident la calea ferată în județul Giurgiu

Autor: Cristian Agatie acum 2 ani Știri auto

Se anunță un adevărat dezastru pentru o companie de asigurări în urma unui accident la calea ferată în județul Giurgiu. Un camion a fost acroșat de tren, iar linia de cale ferată a fost distrusă pe o distanță de peste 50 de metri. Pagube au fost înregistrate și la nivelul garniturii feroviare.

Intră în Galeria FOTO

O companie de asigurări va trebui să achite daunele rezultate în urma unui accident la o trecere la nivel cu calea ferată din județul Giurgiu. În acest caz, asigurarea RCA a unui camion al cărui șofer a ignorat semnalele de avertizare va trebui să acopere atât distrugerile provocate locomotivei și garniturii feroviare, cât și cele înregistrate la nivelul căii ferate, care a fost afectată pe o distanță de peste 50 de metri.

Accidentul s-a produs la o trecere de cale ferată din comuna Bălănoaia din județul Giurgiu în noaptea de sâmbătă spre duminică. Șoferul TIR-ului și mecanicul de locomotivă au suferit atacuri de panică în urma impactului, dar nu au fost răniți. În urma impactului, TIR-ul a fost străpuns de locomotivă şi dus aproximativ 50 de metri pe calea ferată, avariind tronsonul de cale ferată respectiv. De asemenea, o cantitate considerabilă de carburant de la rezervoarele locomotivei și ale autotrenului, câteva sute de litri de combustibil, a ajuns pe sol.

Dezastru pentru o companie de asigurări după un accident la calea ferată în județul Giurgiu. Ce s-a întâmplat?

„În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, un apel la 112 anunța producerea unui accident în apropierea localității Bălănoaia. La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare. Accidentul s-a produs între un tren marfar, ce transporta păcură și benzină, în 23 de vagoane cisternă, și un autotren ce transporta piese auto”, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguț.

Trenul avea în componență 23 de vagoane cisternă încărcate cu păcură şi benzină, iar în urma impactului s-au scurs pe sol câteva sute de litri de carburant din rezervoarele locomotivei şi ale autotrenului. Compania care a asigurat autotrenul va avea de plătit pagubele provocate garniturii feroviare și liniei de cale ferată, care se anunță substanțiale.

În prezent, traficul feroviar este în continuare blocat, linia de cale ferată fiind avariată pe o porțiune de aproximativ 50 de metri după ce TIR-ul a fost străpuns de locomotivă şi dus pe calea ferată până ce locomotiva a frânat.

În cauză a fost întocmit „dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, degradare ori aducerea în starea de neîntrebuinţare a liniei de cale ferată, a materialului rulant, a instalaţiilor de cale ferată ori a celor de comunicaţii feroviare, precum şi a oricăror altor bunuri sau dotări aferente infrastructurii feroviare ori aşezarea de obstacole pe linia ferată, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport, manevra sau intervenţia”.

Accidentele la trecerea la nivel cu calea ferată se petrec frecvent în România. În urmă cu două săptămâni, tot în județul Giurgiu, un autoturism a fost acroșat de un tren.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide