Dieter Zetsche, fostul şef Daimler, nu crede că motorul unei maşini mai contează azi

Publicat: 06 08. 2019, 13:29

Dieter Zetsche, până de curând şef al Daimler, a declarat într-un interviu pentru Top Gear că motorizările nu mai au acelaşi potenţial de a face diferenţa, cel puţin nu pentru cea mai mare parte acumpărătorilor de maşini. Tocmai de aceea producătorii auto încheie parteneriate de succes pentru a împărţi costurile de dezvoltare. Este un trend vizibil nu numai în cazul motorizărilor, ci şi în alte privinţe, de la soluţii tehnice la platforme comune şi chiar la produsul finit.

”Am dezvoltat motorizări în parteneriat cu Renault şi am dublat vânzările Clasei A. Motorul nu mai reprezintă aşa demult un factor diferenţiator – poate pentru voi (jurnaliştii – n.r.), dar nu şi pentru cei mai mulţi cumpărători. Nici conducerea autonoomă de nivel 3 nu este, nici serviciile de mobilitate. Prin urmare, cooperăm în toate aceste domenii”. Totuşi, Zetsche nu vrea să se înţeleagă că Mercedes produce bunuri de larg consum pentru care oferă un marketing convingător. ”Un Mercedes este un Mercedes”, spune germanul.

Referindu-se la electromobilitate, Dieter Zetsche consideră că maşinile electrice reprezintă viitorul, cel puţin pe termen mediu. Totuşi, pentru o adoptare pe scară largă a acestora,trenuie îndeplinite mai întâi anumite condiţii.

”Mai întâi, clienţilor trebuie să le placă maşinilie noastre. Apoi, trebuie să le putem produce profitabil la un nivel de preţ pe careclienţii şi-l pot permite. Cel puţin o perioadă, electromobilitatea nu va fi ieftină, dar în curând diferenţa de preţ se va reduce, chiar şi în cazul unei maşini compacte (cum ar fi EQA). Nu va fi simplu, dar sunt încrezător”, a adăugat Zetsche.