Două drumuri județene sunt reabilitate cu fonduri europene

Autor: ProMotor 14 mai 2020 Știri auto
Două drumuri județene sunt reabilitate cu fonduri europene

Două drumuri județene din județul Galați sunt reabilitate cu fonduri europene. Unul dintre drumuri reprezintă o variantă la drumul național extrem de aglomerat dintre Galați și Tecuci. În cazul celui de-al doilea, turnarea asfaltului reprezintă o premieră absolută pentru locuitorii din zonă.

Autorităţile locale au semnat joi ordinul de începe a lucrărilor pe unul dintre sectoarele de drum care constituie o variantă la aglomeratul drum naţional Galaţi-Tecuci. Este o investiţie de aproape 7 milioane de euro într-un sector de 15 kilometri al Drumului Judeţean 254. Proiectul de modernizare este realizat de Consiliul Judeţean Galaţi cu fonduri europene. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 18 luni.

Ce drumuri județene din Galați sunt reabilitate cu fonduri europene

„Am semnat ordinul de lucrări pentru modernizarea de la zero a 15,4 km de pe DJ 254. Vor fi realizate lucrări ample de consolidare a fundaţiei drumului, se va lărgi partea carosabilă, se vor reabilita două poduri şi nu mai puţin de 52 de podeţe, se vor realiza peste 26 de km de şanţuri din beton şi se vor amenaja trotuare pe o lungime de 8,5 km. Primele lucrări vor fi realizate la ieşirea din localitatea Griviţa spre Călmăţui, în zona localităţii Iveşti şi de la intersecţia cu DJ 251 către localitatea Griviţa”, a anunţat joi preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel
Fotea.

În paralel, constructorii acţionează pe un alt drum din judeţului Galaţi. Utilajele modernizează Drumul Judeţean 255, pe o porţiune de 15 kilometri. Investiţia este realizată tot cu fonduri europene, finanţarea de la Uniunea Europeană fiind de peste 13 milioane de euro. În premieră, este asfalat un sector în lungime de 7 kilometri, fiind vorba despre un vechi drum de pământ între două localităţi.

„Se munceşte din plin pe DJ 255, acolo unde Consiliul Judeţean Galaţi implementează un proiect uriaş de modernizare a 35 de km de drum judeţean, pe ruta Pechea – Suhurlui – Rediu – Cuca – Fârţăneşti – Măstăcani. Am obţinut nu mai puţin de 66,8 milioane lei de la Uniunea Europeană pentru modernizarea acestui drum judeţean. De altfel, o porţiune de peste 7 km, între Cuca şi Fârţăneşti, a fost construită de la zero. Astfel, dacă până mai ieri acolo era un drum de pământ, astăzi se toarnă deja primul strat de asfalt”, au precizat reprezentanţii Consiliului Judeţean Galaţi.

Lucrările nu au fost afectate de epidemia de COVID-19. Pe acest tronson de drum, constructorul se pregăteşte deja pentru cea de-a doua etapă de asfaltare.

Nu este singurul lucru bun care se petrece în județul Galați. Autoritățile au anunțat și demararea lucrărilor la centura municipiului Galați. Lucrarea se execută tot cu fonduri europene și tot pentru Consiliul Județean Galați. Nu în ultimul rând, primăria din Galația vrea să se doteze cu autobuze cu propulsie hibridă.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Shutterstock



Comentarii
Inchide