Elon Musk anunță că Pepsi va primi primele camioane electrice Tesla Semi în luna decembrie

Autor: Adrian Somai 08 oct. 2022 Știri auto

După ce mai multe camioane electrice Tesla Semi au fost surprinse pe mai multe șosele americane din diverse zone alte țării, Elon Musk face în cele din urmă anunțul cel mare. Tesla va începe așadar procesul de asamblare al camioanelor comerciale electrice Semi cât mai curând posibil, iar primele exemplare vor ajunge la clienții care le-au comandat începând cu luna decembrie a acestui an.

Despre Tesla Semi am vorbit pentru prima dată în urmă cu aproximativ cinci ani, acest model de camioane electrice fiind prezentat de fapt în 2017. La acea vreme, șeful Tesla spunea că Semi va ajunge pe piață în 2019, însă planificarea inițială a fost complet dată peste cap în cele din urmă. Din fericire, lucrurile par a se fi rezolvat acum, producția camioanelor fiind gata de start. Camioanele electrice Tesla Semi vor fi asamblate în cadrul uzinei constructorului american din Nevada, care se află chiar lângă Gigactory.

100 de camioane Tesla Semi pentru Pepsi

Elon Musk a confirmat printr-o postare pe Twitter și că Pepsi va fi clientul care va primi primele modele Semi pe data de 1 decembrie. Este și normal să fie așa însă, cei de la Pepsi arătandu-și interesul pentru camioanele electrice Semi încă de la momentul lansării acestora în anul 2017. Astfel, la acea vreme, Pepsi a plasat o comandă pentru 100 de exemplare Tesla Semi, rezervandu-și dreptul de a extinde numărul camioanelor în timp. Cu aceste camioane în garaj, Pepsi se așteaptă să își reducă substanțial cantitatea de emisii nocive în perioada următoare.

Pepsi ar putea face și economii cu ajutorul noilor camioane electrice Tesla Semi, încărcarea cu electricitate fiind de aproximativ 2.5 ori mai ieftină decât realimentarea cu benzina. În aceste condiții, economiile de combustibil în primii trei ani de utilizare ar trebui să se ridice la circa 200.000 de euro.

VIDEO:

Sursa: Motor1

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Tesla


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide