Autospecialele de intervenție încearcă, de fiecare dată, să avanseze cât mai repede prin trafic pentru a ajunge la un pacient sau a duce un bolnav la spital. Unii șoferi vor să profite de culoarul creat și se „lipesc” de Salvare și chiar trec pe roșu la semafor, în spatele autospecialei. Dar, este legal să circuli în spatele ambulanței aflate în misiune?
Codul Rutier nu stabilește o distanță minimă sau maximă la care o altă mașină poate circula față de ambulanță.
Legea sancționează, însă, comportamentele periculoase care derivă din această situație. Mai ales atunci când șoferii ajung să încalce reguli de circulație.
Legislația rutieră din România nu interzice circulația în spatele unei ambulanțe aflate în misiune. Dar nici nu permite șoferilor să încalce regulile de circulație.
Ambulanța aflată în misiune folosește semnale luminoase albastre și acustice. Acestea obligă ceilalți participanți la trafic să îi acorde prioritate. În același timp, permite autospecialei să depășească viteza legală, să treacă pe roșu sau să circule pe contrasens, dacă situația o impune.
În schimb, șoferii care se „lipesc” de ambulanță pentru a profita de culoarul forat, nu au aceleași drepturi.
Dacă un conducător auto încalcă oricare dintre regulile impuse de Codul Rutier, va fi sancționat.
Chiar și în situațiile în care în ambulanță este transportată o rudă sau o cunoștință, nu este legal ca un alt autovehicul, în afară de cele ale Ministerului de Interne, Armatei sau serviciilor speciale să încalce regulile de circulație.
Astfel, dacă treci pe roșu în spatele ambulanței, riști atât producerea unui accident rutier, cât și amendă contravențională și suspendarea permisului de conducere.
Șoferii de pe mașinile de intervenție nu au doar un regim prioritar de circulație, ci o pregătire suplimentară. Astfel, pot anticipa și evita posibile situații periculoase din trafic. Plus că au o vizibilitatea mai bună și pot gestiona deplasarea mai bine decât cel aflat în spatele autospecialei.
Așadar, chiar dacă nu e interzis să circuli în spatele Salvării, respectarea regulilor de circulație este obligatorie. Și în nicio situație Codul Rutier nu permite încălcarea limitei de viteză sau efectuarea unei depășiri neregulamentare.