Este legal să pui mașinii coarne și nas de ren? Ce alte decorațiuni ies în afara legii

Autor: Andreea Ditcov acum 2 luni Știri auto

Odată cu venirea sezonului de iarnă și a sărbătorilor nu de puține ori vedem în trafic autoturisme ornate festiv. Unii șoferi au ales să adauge geamurilor și grilei mașinii două coarne și un nas, asemenea celor ale unui ren.

Accesoriile au stârnit, nu de puține ori, discuții în spațiul online, așa că MAI a făcut câteva precizări cu privire la accesoriile festive.

„Având în vedere că nu ați intervenit asupra caroseriei, sistemelor de frânare, dispozitivelor de iluminare și sonore etc. această decorare a mașinii dumneavoastră nu va fi sancționată de politie”, scrie pe pagina de socializare a Ministerului Afacerilor Interne. Aceștia au recomandat șoferilor să fie „mai preocupați de cauciucurile de iarnă, antigel, sistemul de dezaburire.”

Ce decorațiuni ar putea fi sancționate

Cu toate acestea, nu toate decorațiunile specifice sărbătorilor sunt permise. Abțibildurile puse în geam, luminițele colorate și alte obiecte care ar trebui să se regăsească în brad și nu în mașină, pot fi sancționate. Astfel, șoferii vor fi sancționați pentru montarea luminilor de altă culoare sau intensitate, a altor lumini ori dispozitive de avertizare sonoră sau accesorii ori modificări neomologate, cu amenzi cuprinse între 6 și 8 puncte, adică între 870 și 1160 lei.

Articolul 148 al Codului Rutier interzice accesoriile care l-ar putea distrage pe șofer sau pe alți participanți la trafic la punctul 10: „să aibă aplicate pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale afişe, reclame publicitare, înscrisuri ori accesorii, care restrâng sau estompează vizibilitatea conducătorului ori a pasagerilor, atât din interior, cât şi din exterior.”

Anvelopele de iarnă, cele mai importante „accesorii” ale sezonului

Nu există o dată anume care să condiționeze montarea anvelopelor de iarnă. Registrul Auto Român precizează că denumirea de „all season” este una comercială, folosită de producătorii de anvelope, dar care nu are un corespondent în legislația națională a României. Indiferent care este denumirea comercială a unui pneu, dacă acesta este inscripționat cu literele M și S (mud and snow), el îndeplinește cerințele de utilizare în condițiile specifice de iarnă prevăzute în legislație.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Andreea Ditcov
Andreea Ditcov
Andreea Ditcov este cel mai nou Redactor al echipei ProMotor.ro. Licențiată în Economie și Relații Internaționale, cu studii finalizate în Marea Britanie, a făcut primii pași în presă în urma unui proiect academic despre defrișările ilegale din Europa. Timp de trei ani a adunat experiență ... citește mai mult

Comentarii
Inchide