Fiat Chrysler (FCA) şi PSA sunt pe cale să primească acordul pentru procesul de fuziune

Autor: ProMotor 26 oct. 2020 Știri auto
Fiat Chrysler (FCA) şi PSA sunt pe cale să primească acordul pentru procesul de fuziune

Grupul italiano-american Fiat Chrysler (FCA) şi PSA – producătorul automobilelor Peugeot – sunt pe cale să primească acordul Uniunii Europene pentru procesul de fuziune în valoare de 38 mld. dolari, care ar genera al patrulea constructor auto la nivel mondial, scrie Reuters, citiat de Ziarul Financiar.

Unirea dintre cele două companii ar urma să creeze al patrulea mare producător auto global, care va lua numele Stellantis. Un grup auto care ar atinge profituri consistente din vânzarea camioanelor RAM şi SUV-urilor dezvoltate de Jeep pentru şoferii din Statele Unite, într-o mişcare de finanţare a măsurilor de asigurare a neutralităţii emisiilor de carbon din Europa şi China.

Stellantis va avea o listă de branduri impresionantă: Fiat, Jeep, Dodge, Ram, Maserati, Peugeot, Opel şi Citroen

Acordul dintre cei doi producători auto ar uni branduri precum Fiat, Jeep, Dodge, Ram şi Maserati cu nume precum Peugeot, Opel şi Citroen, în timp ce reducerile anuale de costuri ar ajunge la 5 miliarde de euro. FCA şi PSA au declarat că vor completa fuziunea în primul trimestru din 2021.

Înmatriculările din Europa au înregistrat în septembrie un plus de 1,1% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, crescând pentru prima dată în 2020. Deşi numărul de vânzări a ajuns la 1,3 milioane, vânzările grupului PSA au suferit o scădere de 14,1%.

În primele nouă luni ale anului, vânzările din sectorul auto au scăzut cu 29,3%, în condiţiile în care măsurile de controlare a numărului de infecţii cu coronavirus au dus la închiderea showroom-urilor de-a lungul continentului.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:



Comentarii
Inchide