Percheziții la birourile Fiat și Iveco din Italia, Germania și Elveția. Ce caută anchetatorii?

Autor: David Andrei 23 iul. 2020 Știri auto
Percheziții la birourile Fiat și Iveco din Italia, Germania și Elveția. Ce caută anchetatorii?

Au avut loc percheziții la birourile Fiat și Iveco din Italia, Germania și Elveția. Anchetatorii caută informații privind suspeciunile de manipulare a emisiilor poluante ale motoarelor diesel care echipează modelele celor două companii.

Grupul FCA a confirmat că birourile sale din Europa au fost supuse unor percheziții organizate simultan de către autoritățile italiene, germane și elvețiene, miercuri, 22 iulie. Ancheta vizează nouă persoane, toate rezidente în Italia, și activitățile acestora în perioada 2014-2019.

“Anchetatorii au percheziționat zece facilități industriale pentru a obține probe privind existența unui dispozitiv de manipulare a motoarelor diesel de către cele două companii”, au anunțat reprezentanții Parchetului din Frankfurt. Ancheta este coordonată de unitatea de cooperare judiciară a Uniunii Europene, Eurojust, și beneficiază de cooperarea companiilor implicate, parte acum a unui nou grup, Stellantis.

Modelele vizate sunt Fiat, Alfa Romeo, Jeep și Iveco. Motoarele diesel care au ridicat suspiciuni sunt 1,3 Multijet și 1,6 Multijet. Anchetatorii dețin informații conform cărora aproximativ 200.000 de mașini cu aceste propusloare ar fi fost echipate cu dispozitive care permit modificarea nivelului emisiilor poluate în cadrul testelor de omologare din laborator. Astfel, valoarea indicată în mediul controlat ar fi total diferită față de cea din traficul real.

Dieselgate în versiune Fiat și Iveco

Scandalul izbucnit în cadrul grupului FCA este un nou episod al serialului Dieselgate, pornit în septembrie 2015, atunci când Volkswagen a recunoscut că a 11 milioane de vehicule au fost echipate cu un soft care falsifică rezultatul testelor de emisii ale motoarelor diesel, efectuate în laborator.

Despăgubirile și amenzile plătite, până la această oră, de Volkswagen, se ridică la peste 30 de miliarde de euro. Cele mai multe au fost achitate în urma unor sentințe emise de tribunale din Statele Unite ale Americii. Iar cifrele ar putea deveni mult mai mari. Dosare din cadrul scandalului Dieselgate se află încă pe rol la tribunale din Europa și din Australia.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide