Fierarii ucraineni au construit dispozitive pentru a opri înaintarea vehiculelor de război rusești – GALERIE FOTO

Autor: Marius Vișan 09 mart. 2022 Știri auto

Un fierar din Ucraina a încetat să mai facă replici de armuri și își folosește acum talentul pentru distrugerea vehiculelor de luptă rusești. Bărbatul produce niște țepi mari, METALICI, care pot opri din drum vehiculele blindate rusești.

Pe măsură ce ne apropiem de împlinirea a două săptămâni de la invazia Rusiei în Ucraina, oamenii din întreaga lume au fost impresionați de munca depusă de cetățenii ucraineni obișnuiți pentru a-și proteja casele.

Există mulți oameni care iau arme moderne și le folosesc pentru a-și apăra casele, dar se pare că nici tehnologiile mai vechi nu sunt evitate. Un fierar din Ucraina, care se ocupa cu producerea unor costume medievale, a construit niște dispozitive menite să oprească armata rusă, informează Dailystar.co.uk.

Cei care știu să lucreze cu metalul încearcă să ajute armata

Atelierul ”Art of STEEL” din orașul Rivne, care în mod normal folosește tehnici tradiționale pentru a produce replici de armuri medievale și săbii pentru colecționari, folosește acum fierăria pentru apărarea orașului.

Pe pagina de Facebook a fierăriei au fost distribuite imagini cu țepi din oțel, meniți să spargă cauciucurile și să oprească înaintarea vehiculelor rusești.

Intră în GALERIA FOTO

Sursă foto: Facebook.com/aos.rv.ua

Internauții au felicitat pe Facebook inițiativa fierarilor. Un utilizator a scris: ”Acesta este motivul pentru care fierarul din sat nu era niciodată trimis la război. Valoarea lui era prea mare”.

Atelierul din Rivne nu este singurul care fabrică dispozitive pentru apărare. La Kiev, siderurgiștii construiesc versiuni mai mari ai acestor țepi, destinați tancurilor, în timp ce alte fierarii din orașele din întreaga Ucraină contribuie și ele. Multe creează bariere antitanc, iar unele fac sobe pentru a încălzi armata.

”Toți cei care știu să lucreze cu metalul încearcă să ajute armata într-un fel sau altul. Un astfel de ajutor este necesar și pentru punctele de control care au fost create pe drumurile din fiecare oraș. Rusia nu se aștepta la o asemenea rezistență”, mai scrie altcineva pe rețeaua de socializare.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Workshop "ART of STEEL" / Facebook


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide