Fix cu o zi înainite să facă un an, un angajat a fost dat afară. Motivul explică tot

Fix cu o zi înainite să facă un an, un angajat a fost dat afară. Motivul explică tot

Autor: Alexandru Banu acum 3 ani Știri

Şi când credeam că a apărut salvatorul, mesia al acestor vremuri în care toţi trag pentru ei şi nimeni nu mai dă de la el. Elon Musk şi Tesla, modelul de business izbucnit din ambiţia de a face lucruri frumoase, curate şi bune pentru oameni şi Planetă. Ambiţia de a reda naturii starea de linişte, iar omului – maşina absolută – silenţioasă, nepoluantă, puternică, o minune pe care o foloseşti ca pe un iPhone – o bagi în priză şi merge şnur.

Iată că minunile nu durează. La fel cum a fost şi cu Uber, care era soluţia pentru o cursă civilizată de partea clientului şi pentru un venit secundar  – de ce nu – întocmai pentru client. Acum, Uber are mai multe procese decât comenzi. Sigur, respectând proporţiile glumei. Aşa cum Uber a fost acuzată că ar fi fentat nişte angajaţi la un moment dat (la ei, în SUA, nu aici, în România), aşa e şi Tesla acuzată că ar fi făcut mingicării cu unul dintre angajaţi.

Automotive News scrie că Stephen Platt a lucrat la fabrica Tesla din Fremont din 27 august 2012 până în 26 august 2013. A fost concediat fix cu o zi înainite de împilinirea unui an. Ok, poate să fie o coincidenţă şi atât, corect? Numai că, angajatul cu pricina avea un contract în care scria că la împlinirea primelor 12 luni de muncă (1 an calendaristic), are voie să cumpere 2.500 de acţiuni la valoarea curentă (23.37$ / acţiune). La valoarea calculată azi, acţiunile lui ar fi valorat 240.000$, de aproape 6 ori decât ar fi investit în 26 august 2013-  data executării lui de către compania Tesla.

Într-o declaraţie în acest caz, avocatul lui Stephen Platt spune că Tesla îşi ţepuieşte angajaţii: “Tesla îşi fură angajaţii din drepturile pe care le au la pachetul de acţiuni şi vorbim de bani importanţi. Asta e metoda companiei de a evita clauza din contract. Contract care spune că după 12 luni avea dreptul să cumpere acţiuni. El a împlinit 12 luni ca angajat, ar trebui să-şi ia dividendele care i s-ar fi cuvenit”.

Stephen Platt încearcă să acţioneze colectiv în instanţă împreună cu alţi angajaţi care au avut aceleaşi drepturi.

 

Sursă Autonews, autor Alexandru Banu

 

 

 



Comentarii
Inchide