Ford Mustang, cea mai vândută mașină sport din lume în ultimii zece ani

Autor: Adrian Somai 23 apr. 2023 Știri auto

Ford Mustang este una dintre acele mașini care se confundă practic cu segmentul din care face parte. Este de departe cea mai cunoscută mașină sport din toate colțurile lumii și, de ce nu, și cea mai apreciată dintre toate. Nu spunem noi neapărat asta, ci o dovedesc cifrele de vânzări. Potrivit Carscoops, Ford Mustang este cea mai bine vândută mașină sport din întreaga lume în ultimii zece ani consecutivi.

Constructorul american a analizat datele strânse de cei de la S&P Global Mobility în ultimul deceniu și a ajuns la o concluzie extrem de clară, și anume că Mustang este de zece ani cea mai vândută mașină sport la nivel global. Bineînțeles, așa cum era și de așteptat, cele mai multe exemplare Mustang au ajuns în Statele Unite ale Americii, aceasta fiind piața de pe care au fost cumpărate nu mai puțin de 78% dintre toate modelele produse vreodată.

Ford Mustang a devenit însă în ultimii ani un model din ce în ce mai apreciat și printre pasionații auto de pe Bătrânul Continent. În 2022, vânzările modelului Ford Mustang au crescut pe piața auto din Germania cu 17%. De asemenea, vânzările din Elveția au crescut cu 14.9%, iar vânzările din Marea Britanie au crescut la rândul lor cu 14.4%.

Noua generație Mustang a fost prezentată în 2022

În toamna anului trecut, producătorul american a prezentat cea de-a șaptea generație a lui Mustang. În gama de motorizări este inclusă atât unitatea de 2.3 litri EcoBoost pe care o știam cu toții, cât și o nouă versiune a motorului V8 de 5.0 litri. Transmisia poate fi asigurată atât prin intermediul unei cutii automate cu zece rapoarte, cât și prin intermediul unei cutii manuale cu șase trepte.

Ținând cont de noutățile cu care a venit la pachet, nu ar fi o surpriză pentru nimeni ca Mustang să își apere titlul de cea mai bine vândută mașină la nivel global pentru mulți ani de acum încolo!

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide