Ford Transit Custom și Transit Connect MS-RT, autoutilitarele inspirate din lumea raliurilor

Autor: Marius Vișan 20 aug. 2020 Știri auto

Ford anunță noi versiuni de echipare pentru autoutilitarele Transit Custom și Transit Connect. Versiunile, inspirate din lumea raliurilor, au fost dezvoltate de specialiștii din motorsport, acestea urmând să fie disponibile la reprezentanțe din anumite piețe europene, printre care și România.

Concepute pentru șoferii de autoutilitare care doresc să iasă cu adevărat în evidență, versiunile MS-RT ale Transit Custom și Transit Connect oferă un design inspirat de Fiesta WRC cu care echipa M-Sport Ford concurează la Campionatul Mondial de Raliuri.

O gamă variată de culori distinctive din paleta Ford Special Vehicle Options (SVO) sunt disponibile pentru Transit Custom MS-RT, conferindu-i un aspect deosebit, care să vină în completarea caroseriei spectaculoase.

Roțile late cu carenaj crescut sunt completate cu jante din antracit OZ Racing de 18 inch personalizate, completate de ornamente laterale sportive. În spate, un deflector integrat și un spoiler de plafon subliniază caracterul sportiv.

Transit Custom MS-RT primește un eșapament sport cu două evacuări, iar Transit Connect MS-RT un sistem de evacuare quad-distinct; clienții pot opta și pentru evacuări opționale de tip Ceramic Black.

Scaune acoperite cu piele nappa și piele de căprioară

La interior, scaunele versiunilor MS-RT sunt prevăzute cu piele nappa și piele de căprioară, volanul sport prezintă inserții din fibră de carbon, iar ceasul de pe instrumentarul de bord și covorașele sunt marcate cu inscripția MS-RT.

Dotările standard includ sistemul de conectare vocală a Ford, un ecran tactil color – care permite șoferilor să conecteze dispozitive mobile și să planifice rutele, pentru a spori nivelul de productivitate – și un modem FordPass Connect care furnizează conectivitate Wi-Fi pentru până la zece dispozitive. Șoferii beneficiază de un sistem de standard, cameră retrovizoare și faruri bi-xenon.

Noua generație de motoare diesel EcoBlue

Transit Custom MS-RT dispune de motorul Ford EcoBlue de 2,0 litri și 185 CP, livrând 415 Nm cuplu maxim, cu posibilitatea alegerii unei cutii de viteze manuală cu șase trepte sau automată cu șase trepte de viteză.

Transit Connect MS-RT cu motor EcoBlue de 1,5 litri și 120 CP livrează un cuplu de 270 Nm, cu posibilitatea alegerii unei cutii de viteze manuală cu șase trepte sau automată cu opt trepte de viteză.

Variantele de carosare furgon și cabină dublă sunt disponibile cu deschidere laterală și iluminat LED standard pentru spațiul de încărcare, având în același timp sarcini utile neschimbate față de variantele standard ale acestor utilitare.

Intră în Galeria Foto

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Ford


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide