Foto: S-au turnat primii metri pătrați de asfalt pe Autostrada Bucureștiului A0

Autor: Cristian Gubandru 03 iun. 2022 Știri auto

S-au turnat primii metri pătrați de asfalt pe Autostrada Bucureștiului A0. Este vorba despre un tronson experimental în zona orașului Măgurele, care va fi supus tuturor testelor necesare pentru a vedea dacă se respectă parametrii de calitate.

Ce lungime are Autostrada A0

Autostrada de Centură București A0 va avea o lungime totală de 101 km și este parte a unui uriaș proiect european de infrastructură rutieră numit Coridorul 4 pan-european, care traversează România de la Vest la Est, pe direcția Nădlac – Arad – Timișoara – Lugoj – Deva – Sibiu – Pitești – București – Constanța.

Toate cele 128 de grinzi de beton necesare nodului rutier dintre DN5 și A0, inclusiv la breteaua de legătură cu DN5, au fost montate.

Dintre cele 811 grinzi necesare tuturor pasajelor de pe întreg Lotul II al A0, au fost produse și aduse în șantier 793, iar 523 dintre ele au fost deja montate.

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Au fost montate grinzile pe primele 4 deschideri, din cele 7 ale pasajului principal al nodului rutier dintre DN6 și A0, iar acum se lucrează la armarea și cofrarea riglei peste culeea dinspre Măgurele, la turnarea ultimei elevații la culeea dinspre A1, precum și la armarea, cofrarea și turnarea elevațiilor pilei din proximitatea DN6.

După ce s-au montat toate grinzile la pasajul peste calea ferată București – Giurgiu, a început realizarea armăturii la placa de suprabetonare a acestuia.

La pasajul peste viitoarea cale ferată din zona localității 1 Decembrie, s-au montat toate grinzile, iar săptămâna viitoare va începe realizarea armăturii plăcii de suprabetonare.

„La podul peste râul Sabar au fost montate grinzile pe prima dintre cele 2 deschideri ale acestuia. Au fost finalizate toate podețele aferente corpului principal al autostrăzii, precum și cele din zonele bretelelor de legătură”, a scris pe Facebook Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Dintr-un volum total de 5,14 milioane de tone de umpluturi, strat de formă din balast, fundație din balast, strat de agregate stabilizate cu liant, au fost achiziționate și, în mare parte, au fost puse deja în operă 3,2 milioane de tone. Au fost relocate toate rețelele de utilități din coridorul Lotului II al A0.

Din toamna anului 2020 se lucrează pe toată lungimea Lotul II al A0 Sud, pentru cei aproape 15 km de autostrada (Bragadiru, Măgurele, Jilava, Dârăști, 1 Decembrie, Vidra si Cornetu).

„Am solicitat antreprenorului să suplimenteze activitatea de lucru pe zona pasajelor, ca să-și poată respecta promisiunea de a da în trafic înainte de termen, adică în decembrie 2022, porțiunea de autostradă dintre DN5 și DN6”, a mai spus Ionel Scrioșteanu.

Sursa: Facebook Ionel Scrioșteanu

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Facebook Ionel Scrioșteanu


Cristian Gubandru
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax, parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn, parte ... citește mai mult

Comentarii
Inchide