Furturile de catalizatoare au explodat. Ce se întâmplă dacă pornești o mașină care nu are convertor catalitic?

Autor: Marius Vișan 08 dec. 2021 Știri auto

Hoții s-au specializat în furtul de catalizatoare. În ultimele luni, zeci de șoferi din România au reclamat că li s-au furat catalizatoarele de pe mașini.

Sunetul auto de tobă stricată a început să se audă tot mai des în mai multe locuri din România, asta după ce hoții de catalizatoare le-au sustras piesă extrem de scumpă, ”vânată” pentru cantitățile mici de aur și platină din componența sa.

Polițiștii spun că furtul unui catalizator de pe autoturism poate dura numai un minut. În cele mai multe cazuri, hoții au cunoștințe mecanice și acționează într-un grup format din două sau trei persoane.

O persoană taie efectiv piesa montată pe mașină cu ajutorul unui flex cu acumulator, o altă persoană stă de pază, pe când o a treia persoană așteaptă într-o mașină parcată în apropiere, cu motorul pornit pentru o scăpare cât mai rapidă.

Ce se întâmplă dacă conduci fără catalizator?

Primul indiciu că mașina a fost ”deposedată” de catalizator este apariția, la pornire, a unui zgomot foarte puternic de tobă spartă.

O mașină cu probleme la EGR sau cu filtrul de particule / catalizator eliminat este ușor de recunoscut: la accelerație se observă un fum negru ieșind de sub mașină.

Intră în GALERIA FOTO

Cum afli prețul corect al unui catalizator auto

Anularea filtrului de particule este ilegală

Înfundarea filtrului de particule poate fi o problema extrem de frustrantă, iar costurile de curățare se adună de-a lungul timpului. Așa că există firme care se ocupă cu anularea acestei componente, scăpându-i pe mulți șoferi de bătăi de cap. Procedura este ilegală!

Înlăturarea acestui filtru de particule atrage sancțiuni dacă lipsa lui este constatată la controale tehnice desfășurate în trafic de către RAR și duce la neacordarea vizei de efectuare a inspecției tehnice periodice dacă lipsa filtrului se constată la momentul efectuării ITP.

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide