Gigantul Apple va lansa primul său vehicul electric până în 2025

Publicat: 04 05. 2022, 11:41
Actualizat: 04 05. 2022, 11:43

Gigantul informatic Apple Inc. anunță că l-a angajat pe fostul director de la Ford pentru a superviza dezvoltarea propriului vehicul electric. Oficialii companiei californiene intenționează să lanseze primul său automobil cu emisii zero înainte de anul 2025 așa cum era planificat inițial.

Apple a angajat un fost director Ford

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Compania din Cupertino (California) lucrează încă din anul 2014 la un proiect denumit „Titan”, într-o locație secretă aflată în apropierea sediului. Proiectul include construirea primului vehicul electric din istoria companiei. Acesta ar urma să concureze în primul rând cu modelele similare produse de Tesla și de Lucid Group.

Pentru a accelera procesul de dezvoltare, cei de la Apple au angajat un fost director de la Ford Motor Company. Este vorba despre Desi Ujkashevic, care lucra la constructorul din Detroit încă din 1991. Nu demult, aceasta fusese numită director global pentru inginerie în domeniul siguranţei vehiculelor.

Înainte de asta, Ujkashevic a fost implicată în concepţia interiorului și exteriorului, precum şi a componentelor electrice pentru multe modele Ford. Între modelele pe care și-a pus amprenta se numără Escape, Explorer, Fiesta şi Focus, informează AutoNews. În plus, Ujkashevic are experienţă în ceea ce privește reglementările în domeniul electrificării de care Apple va trebui să ţină cont dacă vrea ca automobilul său electric să poată rula pe şosele.

Practic, Apple continuă proiectul unui automobil electric cu conducere autonomă. Și asta, în ciuda faptului că aproape toată echipă responsabilă de acest proiect a fost înlocuită în ultimul an. Însuși șeful echipei, Doug Field, a părăsit Apple cu destinația… Ford. Apple a decis să îl numească în locul său pe Kevin Lynch, un renumit manager din domeniul software. Acesta va superviza dezvoltarea automobilul electric, obiectivul fiind lansarea unui produs pe piaţă înainte de 2025.

Ujkashevic se alătură altor senior-manageri din industria auto care lucrează la Apple. Este vorba despre Ulrich Kranz, fost director la BMW, Stuart Bowers, fost director la Tesla, şi Jonathan Sive, fost manager la Tesla, Waymo şi BMW.

Sursa: AutoNews