Gigi Becali a rămas pieton în a doua zi de Paște. Patronul FCSB a făcut scandal

Autor: George Cristea 04 mai 2021 Știri auto

Gigi Becali a rămas pieton în a doua zi de Paște. Patronul FCSB a fost surprins de radar în timp ce rula cu 106 km/h în localitate. Acesta a făcut scandal, susținând că nu avea „decât 100 km”, și a anunțat că va contesta în instanță măsura suspendării permisului.

Intră în Galeria FOTO

Incidentul s-a petrecut pe DN7, în localitatea Drăganu din județul Argeș. Gigi Becali se îndrepta, la volanul noului său Mercedes-Maybach, către Vâlcea, pentru a participa la înmormântarea preotului Daniil, de la Mănăstirea Frăsinei, decedat înainte de Înviere. Gigi Becali s-a ales cu permisul suspendat 90 de zile și trebuie să plătească o amendă în valoare de 1.305 de lei.

„În ziua de 03 mai a.c., pe DN 7, pe raza localității Drăganu, polițiștii Serviciului Rutier Argeș au oprit în trafic, în cadrul unei acțiuni privind combaterea nerespectării regimului legal de viteză, un conducător auto care circula cu viteză de 106 km/h, în localitate.

Conducătorul auto a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare”, se arată într-un comunicat al IPJ Argeș.

Gigi Becali a rămas pieton. Prima reacție a patronului FCSB

Gigi Becali nu recunoaște viteza indicată de radar și spune că nu avea „decât 100 km/h” în loc de valoarea indicată de radar, de 106 km/h. Ca mulți alți vitezomani prinși de poliție, patronul FCSB dă vina pe mașina puternică și pe faptul că „venea din autobandă”, deși locul în care a fost surprins de radar se află la mai mult de 10 km de ieșirea de pe autostradă.

„Eram pe autostradă, spre Pitești, mergeam la Mănăstire. Ei au stat la șmecherie. N-am rămas fără permis, pentru că două săptămâni pot merge, după care voi câștiga în instanță. Polițistul nici n-a vrut să-mi arate filmarea. Era 100 km/h viteză, el a zis că aveam 103. I-am zis să-mi arate filmarea și nu mi-a arătat. «Bă, arată-mi filmarea, să văd filmarea, că dacă nu vrei, o s-o arăți la judecător!». Să văd atunci dacă are, că eu nu cred că are”, a spus Gigi Becali, potrivit Prosport.

„Treaba e că eu veneam din autobandă, îţi dai seama. Păi, bine măi, dacă depăşeşte omul 3,4 kilometri din autobandă, păi am hotărâri judecătoreşti în sensul ăsta. Care au depăşit cu 3,4 kilometri şi spune judecătorul, omul nu e vitezoman, omul are o maşină puternică”, a mai spus Becali într-o altă intervenție televizată.

Ce mașină de lux conducea Becali atunci când a rămas fără permis

Gigi Becali este recunoscut ca un pasionat de mașini de lux. Acum doi ani, patronul FCSB își cumpărase un Bentley Bentayga, dar a reușit să-l lovească în iarna aceasta, după cum a relatat Cancan. O mașină reparată nu mai are același farmec, astfel că Gigi Becali s-a întors la dragostea dintâi, Mercedes-Maybach.

„Am o maşină nouă acum, un Mercedes Maybach. Asta e numai una în România, acum, eu am luat-o pe prima”, a spus plin de mândrie Becali.

Gigi Becali se află deja la al treilea Maybach. În afară de cel „reparat” cu ranga în 2008, un Maybach 62, latifundiarul din Pipera a mai deținut un Mercedes-Maybach S 500 cumpărat în 2016.

Cu Maybach sau fără, Gigi Becali are o istorie lungă de încălcări ale regulilor de circulație, de la întoarcere peste linia dublă continuă, la trecut pe roșu și vorbit la telefon în timpul mersului.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Gandul Media Network



Comentarii
Inchide