GM are pierderi cât PIB-ul României

Autor: Silviu Draganescu 27 feb. 2009 Știri auto
GM are pierderi cât PIB-ul României

Problemele au fost conştientizate încă din 2005, când s-a început o puternică mişcare de restructurare, care pare cel puţin la prima vedere fără de succes. General Motors a pierdut în 2007 43 de miliarde de dolari, pentru ca anul trecut să mai treacă în contul de pierderi alte 31 de miliarde de dolari. Datele cu privire la anii anteriori nu le avem, dar nu ar fi exclus ca totalul pierderilor din ultimii 4-5 ani să se ridice la nivelul PIB-ului României de anul trecut, care se estimează a fi de 130 de miliarde de dolari.

Dar dacă ne uităm că pierderile din 2008 au fost mai mici decât cele din 2007, şi îi mai ascultăm şi pe cei de la GM, care spun că de fapt în realitate sunt doar de 16,8 miliarde de dolari, restul fiind pierderi excepţionale,  am putea vedea o revenire a gigantului american? Poate am fi văzut, dar recesiunea mondială i-a afectat enorm: în ultimul trimestru pierderile au fost de 9,6 miliarde de dolari, comparativ cu doar 1,5 miliarde în urmă cu doar un an.

Şi când se vehiculează asemenea sume imense, ne întrebăm oare dacă cele câteva miliarde de dolari aprobate ca ajutor de Congresul american pot avea oare vreun efect. Poate doar de prelungire cu jumătate de an a agoniei producătorilor americani.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide