Grupul Renault trebuie să renunțe la câteva proiecte. Ce se întâmplă cu Dacia?

Autor: Promotor 12 nov. 2020 Știri auto

Grupul Renault trebuie să renunțe la o serie de proiecte. Este planul expus de șeful Luca de Meo. Dar ce se va întâmpla cu Dacia?

GALERIE FOTO

Pentru a reduce efectul pierderilor produse de incertitudinea economică în contextul pandemiei, producătorii auto sunt nevoiți să își reconfigureze strategiile.

Șefii Grupului Renault au decis să canalizeze resursele umane și financiare către segmentele profitabile, cum sunt SUV-urile, clasa C, mașinile electrice, renuntând la unul dintre obiective: acela de a produce un volum cât mai mare. În acest sens, grupul auto trebuie să renunțe la a-și direcționa resursele în direcții care nu aduc profit. Dacia însă, se află la polul opus.

Noile Dacia Sandero si Sandero Stepway

GALERIE FOTO

“Ne dorim să dăm posibilitatea mărcii Dacia să evolueze ca un brand matur, nu să fie un sub-brand Renault, pentru că este un brand care deține un potențial uriaș și care produce mulți bani. Mașinile Dacia sunt relativ ușor de vândut, pentru că propunerea pe care o face acest brand este una cât se poate de clară: prețuri mici în fiecare segment”, a declarat Luca de Meo pentru Automotive News.

Diferențe clare între brand-urile Renault și Dacia

Șeful Italian al Grupului Renault consideră că trebuie să existe o diferențiere clară între Renault și Dacia. Brand-ul românesc va beneficia însă, de experiența Renault în continuare. Astfel, la baza noilor generații Logan, Sandero și Sandero Stepway se află CMF-B, aceeași platform pe care sunt construite noile Clio și Captur.

Luca de Meo - sef Grupul Renault

De Meo pune la punct strategia pentru ca Dacia să poată avea acces pe piețe noi. În prezent, modelele Dacia se comercializează cu logo-ul Renault pe piețele din America de Sud și din Orientul Mijlociu. În Rusia, Logan MCV este vândut cu denumirea Lada Largus. Grupul profită astfel de popularitatea mult mai mare a brand-ului local.

“Are sens introducerea modelelor Dacia în țări unde există loc sub Renault. Așa că, dacă vom reuși să mutăm Renault către segmentul C, vom avea loc și pentru Dacia”, explică de Meo.

“Marca Renault, precum toate mărcile de volum, este undeva la mijloc între premium și marcă de buget. Este aceeași situație în toate segmentele și ar trebui să reinventăm marca Renault, ca aceasta să devină mai modernă și mai atrăgătoare.”

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide