Hyundai i30 N a obținut distincția „Sport Auto Award’’ pentru al doilea an consecutiv – FOTO

Autor: ProMotor 14 nov. 2020 Știri auto

Modelul Hyundai i30 N a fost desemnat câștigător în cadrul categoriei „Production cars compact class up to 35,000 Euro”.

„i30 N este primul model de înalta performanță al gamei, care a fost dezvoltat având la baza experiență Hyundai dobândită în lumea sporturilor cu motor”, a declarat Andreas-Christoph Hofmann, Vice President Marketing & Product – Hyundai Motor Europe. „Această poveste de succes a început în urmă cu trei ani, la lansare. Primele 100 de unități s-au vândut în Germania în două zile.”

În cadrul premiilor acordate de revista „Sport Auto”, cititorii sunt cei care aleg câștigătorii. Hyundai i30 N – versiunea „Performance” a obținut 66% din numărul total de voturi. În 2020, cel de-al 28-lea an în care se acordă acest titlu, au fost nominalizate 230 de modele din categoria „Sport”, care au fost votate de către aproximativ 13.000 de persoane.

Hyundai i30 N – versiunea „Performance” a obținut 66% din numărul total de voturi

Lansat în anul 2017, primul model al diviziei de performanță Hyundai N a fost vândut pe piață europeană în peste 25.000 de exemplare. Noul i30 N continuă povestea de succes, beneficiind acum de un design modificat, de un tren de rulare actualizat, cât și de componente mai ușoare, care contribuie la îmbunătățirea agilității și a manevrabilitatii.

Noul i30 N – Performance oferă o putere de 280 CP și un cuplu de 392 Nm, accelerând de la 0 la 100 km/ h în 5,9 sec. Motorul turbo de 2 litri poate fi cuplat la o transmisie manuală cu 6 trepte (6 MT) sau la nouă transmisie N DCT – 8 trepte și dublu ambreiaj umed. În varianta standard, noul i30 N cu 6 MT dezvoltă o putere maximă de 250 CP și un cuplu maxim de 353 Nm. Noile echipamente pentru siguranță activă și pentru asistență, cum ar fi sistemul de asistență la menținerea benzii de rulare și sistemul de monitorizare a unghiului mort, sporesc atractivitatea noii versiuni.

Galerie Foto

Hyundai prezintă noul i30 N
Hyundai prezintă noul i30 N
Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Hyundai



Comentarii
Inchide