Hyundai, Kia și Genesis vor produce mai multe modele în Europa dedicate acestei piețe

Autor: Mihai Morcovescu 06 iun. 2022 Știri auto
Hyundai, Kia și Genesis vor produce mai multe modele în Europa dedicate acestei piețe

Europa nu a fost niciodată o prioritate pentru mari producători de automobile precum Hyundai, Kia și Genesis. Mai importante pentru mărcile sud-coreene au fost piețele din Asia și din America de Nord, deși activitățile acestora sunt în continuă dezvoltate pe Bătrânul Continent.

În Europa vor fi produse modele ce vor fi disponibile și la nivel global

De fapt s-a ajuns în punctul în care cele trei branduri iau în considerare să dezvolte o serie de modele exclusiv pentru clienții europeni. Unele dintre automobilele care vor fi construite în Europa vor fi disponibile și la nivel global, adică și pe continentul asiatic și în SUA.

„Succesul înregistrat în Europa a fost atât de mare încât ni s-a oferit posibilitatea de a dezvolta mai mult pe cont propriu”, a declarat Tyrone Johnson, șeful departamentului european de cercetare și de dezvoltare din cadrul celor trei mărci, pentru revista britanică Autocar, citată de Autoweek.

Din această afirmație înțelegem că Hyundai, Kia și Genesis vor dezvolta mai multe modele în Europa. Acestea ar urma să îndeplinească cerințele specifice ale clienților europeni. În același timp, echipele de cercetare și de dezvoltare din Europa vor fi responsabile și pentru mai multe modele globale. Între acestea se vor regăsi și modelele sport din gama Hyundai N.

Numai anul trecut, echipa condusă de Tyrone Johnson a derulat 30 de proiecte. Între acestea amintim modelele Hyundai Kona N, Hyundai i20 N și Hyundai Elantra N. Ultimul dintre acestea, deși a fost dezvoltat în Europa, a fost destinat pieței nord-americane.

Această mișcare de piață este firească în cazul celor de la Hyundai și Kia. În schimb, surprinde în mod plăcut decizia oficialilor Genesis de a dezvolta și modele dedicate exclusiv pentru piața europeană. Cu siguranță, decizia vine ca urmare a feedback-ului pozitiv pe care l-au primit anul trecut după lansarea în Europa a modelului G70 Shooting Brake.

Centrul de testare pe care Hyundai și Kia îl au în Europa este situat în apropiere de legendarul circuit Nurburgring. Ca parte a noii strategii, cele două branduri intenționează să dubleze capacitatea acestui centru.

Sursa: Autoweek

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Genesis


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide