Noul Hyundai Ioniq 5 N va debuta în acest an cu aproape 600 CP

Autor: Mihai Morcovescu acum 5 zile Știri auto

Producătorul sud-coreean de automobile Hyundai va lansa spre finalul acestui an versiunea de performanță N a electricului Ioniq 5. Hot-hatch-ul cu zero emisii ar putea oferi până la 600 CP, ceea ce l-ar ajuta să realizeze sprintul 0-100 km/h în aproximativ trei secunde și jumătate.

Hyundai Ioniq 5 N va sprinta de la 0 la 100 km/h în 3,5 secunde

Lansat în urmă cu mai bine de un an, modelul electric Hyundai Ioniq 5 folosește platforma E-GMP a companiei. Designul inovativ și performanțele i-au adus recent titlul de mașina anului 2022 în lume.

Acum, automobilul cu zero emisii al producătorului sud-coreean va primi spre sfârșitul acestui an o versiune de performanță N. Momentul debutului nu este foarte departe deoarece, în ultimele săptămâni, tot mai multe prototipuri camuflate ale viitoarei versiuni de performanță de serie au fost surprinse în timpul testelor, inclusiv pe legendarul circuit Nurburgring Nordschleife.

Coreenii de la Hyundai lucrează intens la versiunea Ioniq 5 N. Potrivit celor mai noi informații care circulă în industrie, din punct de vedere estetic, modelul va beneficia de un design agresiv, cu detalii specifice modelelor din gama N.

Asta înseamnă că va primi lumini LED cu pixeli parametrici, un splitter frontal, jante de mari dimensiuni, spoilere reproiectate și o gardă la sol mai mică. De asemenea, nu vor lipsi accentele de culoare roșii care definesc modelele performante din gama Hyundai N.

La interior nu vor fi schimbări comparativ cu modelul standard. Diferența o vor face scaunele sport, aceleași inserții roșii și pedalier din aluminiu. Volanul sport va beneficia de comenzi specifice modului de performanță N. De asemenea, vor exista și embleme „N”.

În același timp, modelul Ioniq 5 N va primi suspensii sport și un sistem de frânare mai performant. Sistemul de propulsie va fi format din două motoare electrice. Împreună, acestea ar urma să livreze aproape 600 CP și 740 Nm de cuplu.

Cu noile resurse, hot-hatch-ul electric ar trebui să sprinteze de la 0 la 100 km/h în aproximativ 3,5 secunde. Astfel, Ioniq 5 N va deveni cel mai rapid model electrificat din familia Hyundai N.

Rivalii acestuia vor fi Ford Mustang Mach-E GT, Kia EV6 GT, Tesla Model Y Performance și Volkswagen ID.4 GTX.

Sursa: Carsccops


Sursa foto: Hyundai, captură video


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide