Hyundai și-ar fi închis centrul de dezvoltare a motoarelor termice

Autor: Mihai Morcovescu 01 ian. 2022 Știri auto

Departamentul de dezvoltare a motoarelor cu ardere internă Hyundai de la Institutul de Cercetare Namyang s-ar fi închis la 23 decembrie. Decizia producătorului auto coreean este o consecință firească a pașilor importanți pe care i-a făcut în materie de electromobilitate.

Echipa de ingineri care lucra la dezvoltarea de noi propulsoare termice a fost reorganizat. Astfel, a fost înființat un grup de cercetare și de dezvoltare pentru vehiculele electrice. Acesta se va ocupa cu dezvoltarea de nou baterii.

Această echipă fusese înființată în 1983, de către fondatorul Grupului Hyundai, Chung Ju-yung. Sub conducerea acestuia, Hyundai a produs în 1991 primul său motor termic, denumit Alpha.

Ulterior, gama de motorizări a coreenilor s-a extins odată cu lansarea propulsoarelor Beta, Theta și Nu. Acestea au ajutat compania să ajungă între primii cinci producători auto din lume.

Schimbări la nivelul conducerii Hyundai

Hyundai plănuiește să scurteze timpul de cercetare și de dezvoltare pentru noile sale vehicule cu zero emisii. Acest lucru va fi posibil prin unificarea diferitelor departamente a institutului de la Namyang, care numără peste 12.000 de angajați.

Prin această măsură, echipele de management și, respectiv, de dezvoltare integrată au fuzionat. Astfel, a luat naștere un singur grup, care va lucra la un vehicul din faza inițială de proiectare și până la intrarea acestuia în producția de serie.

Decizia oficialilor Hyundai vine la puțin timp după ce Albert Biermann și-a anunțat retragerea din funcția de șef al departamentului de cercetare și dezvoltare. El va fi consilier tehnic. De asemenea, actualul șef de design al mărcii, Peter Schreyer, va avea de acum doar rol de consultant.

Un prim pas spre electrificarea întregii game Hyundai a fost lansarea la începutul de lui 2021 a modelului Ioniq 5. Este de așteptat ca acesta să fie urmat de Ioniq 6 în 2022 și de Ioniq 7 în 2024.

Sursa: Carscoops

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Hyundai


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide