Hyundai și Kia se pregătesc să intre în afacerile cu mașini second-hand

Autor: Marius Vișan 03 mai 2022 Știri auto
Hyundai și Kia se pregătesc să intre în afacerile cu mașini second-hand

Hyundai și Kia vor intra în curând pe piața coreeană a mașinilor de ocazie, deși vor trebui să aștepte ceva mai mult decât se așteptau inițial, informează Carscoops.com.

Ministerul pentru IMM-uri și startup-uri din această țară a stabilit recent că vânzările de mașini second-hand nu sunt o așa-numită ”afacere de subzistență”. Ca atare, acest lucru a deschis ușa pentru ca marii producători auto să înceapă să vândă mașini second-hand în Coreea.

Hyundai și Kia plănuiau să intre pe piață în luna mai a acestui an, dar acest lucru a fost amânat până în mai 2023 și numai după o perioadă de testare de patru luni în care producătorilor auto li se va permite să vândă fiecare mai puțin de 5.000 de mașini second-hand certificate.

Clienții vor avea posibilitatea de a testa mașina de ocazie timp de o lună înainte de a decide dacă doresc să o cumpere

Korea Times relatează că guvernul a stipulat că Hyundai poate gestiona doar 2,9% din vânzările de mașini second-hand din țară în perioada mai 2023 – aprilie 2024 și 4,1% în anul următor. Kia poate prelua o cotă de 2,1% din piață în primul an și 2,9% în al doilea an. De asemenea, Hyundai și Kia au voie să cumpere mașini uzate doar de la clienții care intenționează să cumpere vehicule noi prin intermediul mărcilor respective.

Ambii producători auto au declarat că vor achiziționa numai vehicule de marcă proprie care au fost pe șosele mai puțin de cinci ani și au parcurs mai puțin de 100.000 km. Fiecare vehicul folosit va trebui să treacă un test strict de calitate înainte de a fi vândut.

Hyundai va lansa, de asemenea, un program de schimb prin care va achiziționa vehicule uzate și va oferi cumpărătorilor reduceri la vehiculele noi. Kia va oferi, de asemenea, clienților posibilitatea de a testa un vehicul de ocazie timp de o lună înainte de a decide dacă doresc să îl cumpere.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:

Sursa foto: Kia


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide