Iarna nu oprește Autostrada A1: Peste 800 de muncitori și 200 de utilaje lucrează la tunelurile Margina-Holdea în plin viscol

Autor: Radu Țuțulan 26 feb. 2026 Știri auto
Iarna nu oprește Autostrada A1: Peste 800 de muncitori și 200 de utilaje lucrează la tunelurile Margina-Holdea în plin viscol

Deși ninsorile și viscolul au afectat vestul țării, lucrările la tunelurile Margina-Holdea al Autostrăzii A1 continuă fără întrerupere, cu o mobilizare impresionantă de muncitori și utilaje în zona celor două tuneluri, notează MEDIAFAX.

Ninsoarea și viscolul nu au oprit lucrările în vestul țării, pe sectorul Margina-Holdea al Autostrăzii A1.

Activitatea este concentrată în zona tunelurilor, considerate punctul-cheie al proiectului. În teren sunt mobilizați sute de muncitori și utilaje grele, iar temperaturile scăzute nu au dus la suspendarea șantierului.

Iarna nu oprește Autostrada A1

Ritmul de execuție este menținut conform planificării asumate. Tronsonul este esențial pentru închiderea verigii lipsă dintre Lugoj și Deva.

Odată finalizat, va permite circulația completă pe autostradă între Sibiu și Nădlac.

Pe sectorul Margina-Holdea al autostrăzii A1, lucrările avansează în paralel la ambele tuneluri. Potrivit datelor comunicate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, la Tunelul 1, cu lungimi de 415 metri pe un sens și 367,5 metri pe celălalt, se execută mai multe etape în același timp.

În interior se aplică hidroizolația, se montează armătura, se realizează cofrarea și se toarnă căptușeala finală din beton. La nivelul celor două galerii sunt implicate câte șase echipe de muncitori.

Acestea intervin etapizat, în funcție de zona în care se află fiecare segment de lucrare, astfel încât fluxul să fie continuu.

Tunelul 2, considerabil mai lung, 1.985 metri pe un sens și 1.825 metri pe celălalt, este abordat prin deschiderea a zece fronturi de excavare. Se execută inclusiv căptușeala primară, iar înaintarea se face simultan din mai multe puncte. Această organizare permite accelerarea lucrărilor fără blocaje între etape.

Peste 800 de muncitori și 200 de utilaje lucrează la tunelurile Margina-Holdea

În total, peste 800 de muncitori și 200 de utilaje lucrează la tunelurile Margina-Holdea.

În zona Margina au început lucrările de betonare a platformei destinate fabricării grinzilor. Această etapă este necesară pentru montarea viitoarelor grinzi la poduri și pasaje.

Practic, sunt pregătite elementele structurale care vor susține suprastructura drumului. Antreprenorul este asocierea UMB GRUP – Euro-Asfalt, responsabilă de execuția acestui sector.

Sectorul Margina-Holdea este unul dintre cele mai complexe de pe traseul Autostrăzii A1, din cauza reliefului și a necesității realizării tunelurilor.

Conform calendarului, deschiderea circulației ar trebui să aibă loc în cursul anului 2026, dacă ritmul actual se menține și nu apar probleme tehnice majore în zona tunelurilor.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: CNAIR / Facebook


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide