Imagini reale sau photoshop? Primele poze cu noua generaţie BMW X5

Autor: Oraan Mărculescu 15 ian. 2013 Știri auto
Imagini reale sau photoshop? Primele poze cu noua generaţie BMW X5

SUV-ul de lux BMW X5 este unul dintre cele mai bine vândute SUV-uri de acest fel, în plus fiind considerat printre cele mai sportive. Imaginea sa este foarte puternică, mai ales după introducerea versiunii life-style BMW X6.

Aşa încât interesul pentru noua generaţie X5 este foarte mare, iar fanii devin din ce în ce mai nerăbdători. Ei bine, BMWblog.com se pare că a intrat în posesia primelor imagini reale cu noul BMW X5, capturi din viitorul configurator online, deşi noi rămânem rezervaţi în privinţa veridicităţii pozelor – vezi aici mai multe imagini.

Conform aşteptărilor, forma generală a noului BMW X5 nu va evolua radical, noua generaţie fiind modificată doar la nivel de detaliu din punct de vedere stilistic. E adevărat, partea frontală va fi mai impozantă, dar nu va exista riscul de a confunda noul X5 cu un X3, de exemplu.

La fel ca până acum, noul BMW X5 se va baza pe platforma tehnică a lui BMW Seria 5, ceea ce va însemna o reducere a masei totale în medie cu 100 kg, o îmbunătăţire a comportamentului rutier, precum şi adoptarea unor motoare cu patru cilindri.

Până când vom avea mai multe informaţii, ce părere aveţi:

VA AVEA SUCCES NOUA GENERAŢIE BMW X5?

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide