Impozitul auto va crește în 2023. Cât vor plăti bucureștenii

Autor: Cristian Gubandru 29 apr. 2022 Știri auto

Impozitul auto în București va crește în 2023 cu 5,1%, conform ratei inflaţiei, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Impozitul auto va crește pentru mașinile cu motoare cu capacitatea cilindrică peste 1.600 centimetri cubi. În cazul autovehiculelor cu capacitatea cilindrică pe până la 1.601 centimetri cubi impozitele rămân neschimbate.

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Pentru autovehiculele cu capacitate cilindrică între 1601 cmc şi 2000 cmc impozitul auto creşte de la 21 la 22 de lei pentru fiecare 200 cmc sau fracţiune din aceştia, între 2.001 – 2.600 cmc, inclusiv creşte la 85 lei/200 cmc de la 81 lei anterior, între 2.601 – 3.000 cmc, inclusiv creşte la 171 lei/200 cmc de la 163 lei anterior, în timp ce pentru mașinile cu motoare cu capacitatea peste 3001 cmc, impozitul creşte de la 328 la 345 de lei pentru fiecare 200 cmc.

Pentru autobuze, autocare şi microbuze, impozitul pentru mijloacele de transport va fi de 28 lei/200 cmc, iar pentru alte vehicule cu tracţiune mecanică cu masa totală maximă autorizată de până la 12 tone, inclusiv, de 35 lei/200 cmc.

Impozitul auto în 2023

Pentru un autoturism cu motor de 2 litri, bucureștenii vor plăti cu 10 lei mai mult decât anul acesta – 220 lei în 2023.

Pentru mașinile cu motoare de 3 litri, impozitul va crește cu 272 de lei, la 5.520 lei, iar pentru cele cu motoare de 4 litri impozitul va crește cu 340 lei, la 6.900 de lei.

Și în 2023, se menține reducerea cu 95% a impozitului pentru mijloacele de transport hibride.

Bonificația pentru plată cu anticipație, până la data de 31 martie 2023, a impozitului pe mijloacele de transport datorate de contribuabili pe întregul an este de 10%.

Conform legislației în vigoare, proprietarii de automobile înmatriculate în România sunt obligați să plătească un impozit auto anual. Valoarea acestei taxe se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a motorului. Impozitul auto poate fi achitat în două tranșe egale. Prima tranșă va putea fi plătită până la data de 31 martie 2023, iar cea de-a doua până pe 30 septembrie 2023. Cei care depășesc acest interval, vor plăti impozitul auto cu penalizări.

Impozitul auto poate fi achitat fizic de proprietarul autovehiculului la sediul direcției de taxe și impozite de care acesta aparține. În același timp, această taxă anuală se poate plăti și online pe site-ul de Internet Ghișeul.ro.

Pentru a putea efectua plata online, deținătorul automobilului va trebui să-și creeze gratuit un cont de utilizator cu o parolă de identificare.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Cristian Gubandru
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax, parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn, parte ... citește mai mult

Comentarii
Inchide