Au fost montate primele radare de zgomot. Amenzi drastice pentru șoferii care vor polua fonic

Autor: Mihai Morcovescu 20 feb. 2022 Știri auto

Administrația Parisului, unul dintre cele mai zgomotoase orașe europene, a anunțat instalarea primelor radare de zgomot. Acest dispozitiv face parte dintr-un plan de sancționare a șoferilor și motocicliștilor care poluează fonic capitala franceză.

Dispozitivul este capabil să măsoare nivelul de zgomot produs de automobilele și motocicletele aflate în mişcare. Cele mai zgomotoase dintre acestea vor fi identificate după plăcuţele de înmatriculare. Radarul va emite în mod automat amenzi.

Primul radar de zgomot din Paris a fost montat în centru

Primul astfel de radar de zgomot a fost instalat în ziua de 14 februarie, pe un stâlp de iluminat stradal din arondismentul 20 din estul Parisului. Al doilea urma să fie amplasat într-un cartier din vestul capitalei Franței.

„Prea mult zgomot îi îmbolnăveşte pe oameni. Aceste radare ne vor proteja sănătatea și calitatea vieții. Scopul lor este acela de a emite automat amenzi pentru autovehiculele care emit un nivel foarte ridicat de zgomot”, a declarat viceprimarul Parisului, David Belliard, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare Twitter (foto sus).

Aceste prime radare de zgomot vor fi testate timp de câteva luni. Autoritățile pariziene vor să vadă dacă dispozitivele pot identifica fără dificultate plăcuţele de înmatriculare ale autovehiculelor. Până la sfârșitul anului curent echipamentul va trebui să primească aprobarea oficială din partea autorităţilor.

Administrația locală nu va emit pentru început amenzi. Parisul intenţionează să aplice sancţiuni de la începutul anului 2023. În următoarele săptămâni vor fi instalate mai multe radare de zgomot și în alte oraşe din Franţa. Vor fi testate procedurile pentru automatizarea amenzilor, în conformitate cu o lege a mobilităţii intrată în vigoare în 2019.

Potrivit legislației actuale, autoritățile pot aplica amenzi proprietarilor de autovehicule zgomotoase. Poliția pariziană va trebui să dețină echipamentul necesar și să-i prindă pe șoferi în fapt. Noul sistem va funcționa precum un radar convențional de viteză, cu amenzi automate.

La sfârșitul lunii ianuarie au fost montate astfel de radare de zgomot în regiunea Ile-de-France din jurul Parisului şi în oraşele Nisa şi Lyon. Pe 15 februarie urma să fie instalat un al doilea radar de zgomot în vestul Parisului, informează Reuters.

Un studiu realizat în luna decembrie anul trecut de Money.co.uk, a relevat faptul că Parisul este unul dintre cele mai gălăgioase oraşe din Europa. În medie, 5,5 milioane de persoane sunt expuse la zgomotul din trafic, nivelul fiind de 55 de decibeli și chiar mai mare.

Cifrele Parisului sunt mult mai mari decât în alte orașe mari din Europa. Astfel, la Londra sunt 2,6 milioane de persoane, iar la Viena şi la Roma „doar” 1,7 milioane de persoane.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Reuters


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide