Încep lucrările pe lotul 5 al autostrăzii Sibiu – Pitești. Italienii trebuie să construiască 30 km în 4 ani

Autor: George Cristea 17 iun. 2021 Știri auto

Ministrul transporturilor Cătălin Drulă a anunțat că încep lucrările pe lotul 5 al autostrăzii Sibiu – Pitești, între Pitești și Curtea de Argeș. Italienii de la Astaldi trebuie să construiască 30 de kilometri în 4 ani, pentru un deviz de 1,7 miliarde de lei.

Intră în Galeria FOTO

Autostrada Sibiu – Pitești este considerată esențială de către producătorii auto care activează în România, Dacia și Ford. Proiectul a fost întârziat nepermis, dar pare să-și fi găsit ritmul anul acesta, după accelerarea proiectelor de infrastructură. Chiar și așa, până la străpungerea arcului Carpatic mai este cale lungă, dar avem șantiere în lucru la cele două capete ale autostrăzii.

Astfel, după un start bun pe lotul 1 (Sibiu – Boița), unde austriecii de la Porr au ajuns deja la un stadiu de 40%, încep lucrările și pe lotul 5, atribuit italienilor de la Astaldi. Autorizația de construire a fost emisă joi, a anunțat ministrul Transporturilor Cătălin Drulă, dar organizarea de șantier a fost deja finalizată, astfel că pot începe efectiv lucrările.

„Lucrările pot începe la Autostrada A1 Pitești – Curtea de Argeș. Tocmai ce am emis autorizația de construire pentru lotul 5 al autostrăzii Sibiu-Pitești. Este vorba de un tronson între Curtea de Argeș și Pitești, lung de 30 de km. Constructorul a început mobilizarea și va demara lucrările în perioada următoare. Proiectul este unul amplu, care valorează 1,7 miliarde de lei”, scrie ministrul Transporturilor pe Facebook.

Acesta precizează că lotul respectiv cuprinde 13 poduri, 3 pasaje, un viaduct, 3 noduri rutiere la Curtea de Argeș, Băiculești și Bascov, 2 spații de servicii, câte unul pe fiecare sens, care vor fi amenajare modern, 2 parcări de scurtă durată, de-o parte și de alta a drumului, 2 centre de coordonare și întreținere, la Bascov și la Curtea de Argeș.

Încep lucrările pe lotul 5 al autostrăzii A1 Sibiu – Pitești. Ce e mai greu abia urmează

Singurul tronson în execuţie între Sibiu şi Piteşti este Lotul 1 Sibiu – Boiţa cu o lungime de 13 km. Austriecii de la Porr au realizat deja 40% din lucrări, prin urmare la finalul anului viitor această porțiune din autostradă va fi gata.

Probleme sunt însă pe lotul Tigveni – Curtea de Argeș, unde compania de Administrare a Infrastructurii atribuise, inițial, contractul austriecilor de la Porr, care au cerut 1,67 miliarde de lei pentru realizarea în cinci ani a celor 10 kilometri de șosea rapidă.

Decizia CNAIR a fost contestată de cei de la China Railway, iar Curtea de Apel le-a dat dreptate chinezilor. Aceștia au fost excluși de la licitație pentru că erau pe o listă neagră a Băncii Mondiale. Acum, compania de autostrăzi trebuie să facă o reevaluare a ofertelor.

Autostrada Sibiu – Pitești are 6 loturi, lotul 1 Sibiu – Boiţa cu o lungime de 13 km, loturile „de mijloc” (Lot 2 Boiţa – Cornetu – 31 km, Lot 3 Cornetu – Tigveni – 37 km şi Lot 4 Tigveni – Curtea de Argeş – 10 km) sunt în evaluare sau reevaluare, lotul 5 Curtea de Argeș – Pitești – 30 de km și lotul 6, o legătură de 23 km între autostradă (zona Tigveni – Argeş) şi Municipiul Râmnicu Vâlcea.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide