INEOS Grenadier – Primele imagini cu interiorul. Bordul e o combinație între un avion și un BMW

Autor: Promotor 07 iul. 2021 Știri auto

Au apărut primele imagini cu INEOS Grenadier, off-roader-ul inspirat de Land Rover Defender. Bordul său este o combinație între un avion și un… BMW.

GALERIE FOTO

Cei de la INEOS vorbesc despre un design inovator și practic, cu funcțiile utile la îndemână și numeroase spații de depozitare. “Este un interior proiectat pentru a rezista, pentru a trece testul timpului”, susțin reprezentanții constructorului.

Este ceea ce Sir Jim Ratcliffe și-a dorit de la început, când a vrut să cumpere drepturile pentru construirea lui Defender. Jaguar Land Rover tocmai anunțase că modelul iese din producție. Compania i-a respins propunerea, iar Defender a revenit cu o nouă generație. Așa că miliardarul britanic s-a văzut nevoit să se reorienteze. În cele din urmă, Grenadier va fi construit la fosta uzină smart de la Hambach, Franța.

INEOS Grenadier are selector al treptelor de viteză de la BMW

“Atunci când am început să ne gândim la interiorul lui Grenadier, ne-am uitat cu atenție la aeronavele moderne, la ambarcațiuni și chiar la tractoare pentru a găsi inspirație”, povestește șeful diviziei de Design de la INEOS, Toby Ecuyer. “Configurația este una funcțională și logică, proiectată pentru utilizare facilă. Are tot ce ai nevoie și nimic din ce ți-ar fi inutil.”

Contrar tendințelor din industria auto de a renunța treptat la butoanele fizice, INEOS Grenadier pare să se îndrepte în direcția opusă. Butoane, întrerupătoare și comutatoare se regăsesc pe tunelul median, pe consola centrală și în plafon. Fiecare dintre acestea este de mari dimensiuni și indică exact funcția sa.

Sistemul multimedia este redat pe un ecran de 12,3 inci, care poate fi controlat prin intermediul comenzilor tactile sau cu ajutorul unui comutator rotativ. Acesta permite conexiuni Apple CarPlay și Android Auto. Sistemul de navigație îi permite celui aflat la volan să-și înregistreze traseul.

Chiar dacă le cunoaștem proveniența, nu putem să nu ne declarăm surprinși de prezența comutatorului tip iDrive de la BMW și a selectorului treptelor cutiei de viteze.

Off-roader-ul își confirmă natura aventuroasă. În podea sunt dopuri pentru drenaj și tapițerie rezistentă la apă îmbracă scaunele Recaro. Astfel, după incursiuni în off-road, posesorul de Grenadier poate spăla cabina folosind un furtun. Pentru cei care preferă asfaltul, va fi disponibilă și o tapițerie din piele.

În prezent, 130 de prototipuri se află în teste. Acestea trebuie să parcurgă 1,8 milioane de kilometri înainte ca modelul să intre în producția de serie.

Cei care vor să se asigue că vor primi unul pot face o rezervare începând cu luna octombrie a acestui an. Primii clienți își vor primi mașina începând cu luna iulie a anului viitor.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide