Ion Țiriac are sute de mașini, dar cu ce model se plimbă în ultima perioadă – VIDEO

Autor: Marius Vișan 02 dec. 2023 Știri auto

Galeria mașinilor de excepție, cunoscută sub numele de Țiriac Collection, a sărbătorit un deceniu de existență printr-un eveniment aniversar. Acesta a avut loc pe 29 noiembrie, în prezența domnului Ion Țiriac, ocazie cu care am văzut și cu ce mașină se mai plimbă cunoscutul colecționar.

El a fost văzut plecând de la eveniment cu un Audi RS Q8 modificat de tunerul german Keyvany.

Audi RS Q8 este deja o mașină completă, dar tunerul german Keyvany a reușit să îl aducă la un nivel superior. Cu o serie de îmbunătățiri de tuning, RS Q8 din imagini este și mai elegant.

Botezat Keyvany RS Q8 STB-1011, este o mașină de performanță impresionantă, care preia ce este mai bun din modelul originalul și adaugă câteva componente fine.

Baza este, desigur, Audi RS Q8, care este deja un super SUV puternic cu un motor V8 BiTurbo de 4,0 litri care produce 600 CP și un cuplu 800 Nm. Aceste detalii tehnice îi permit să accelereze de la 0 la 100 de km/h în 3,8 secunde și să atingă o viteză maximă de 250 km/h (limitată electronic).

Dar Keyvany a vrut mai mult de la aceasta mașina, așa că a dus motorul la 1.011 CP. Nu avem detaliile exacte despre modificările aduse, dar presupunem a primit un upgrade de software pentru motor și transmisie. În plus față de creșterea performanței, Keyvany i-a pus RS Q8 un kit de caroserie de carbon care îl face să pară mai mare decât modelul de producție.

Ion Țiriac se plimbă într-un Keyvany RSQ8 STB-1011: super SUV Audi RS Q8 pe steroizi!

Kitul de caroserie include evazări ale aripilor față și spate, fuste laterale noi, un șorț frontal modificat și prize de aer modificate, o capotă nouă cu guri de evacuare. Hayonul a fost echipat cu două spoilere (spoiler de acoperiș și spoiler spate). Pachetul este completat cu inscripția Keyvany pe hayon și emblema Keyvany pe grila RS. Modelul a primit, de asemenea o evacuare nouă, dar și jante noi cu inscripția tunerului.

Însă asta nu este tot. Audi RS Q8 by Keyvany are un interior revizuit în profunzime unde se află multă piele și Alcantara în portocaliu și negru. Logo-ul Keyvany împodobește, de asemenea, diverse părți din habitaclu, cum ar fi pragul lateral sau covorașele. Fiecare detaliu este învelit în piele și se armonizează perfect cu fibra de carbon a ornamentelor interioare.

Firma Keyvany a fost înființată cu scopul de a duce mașinile de lux la un nou nivel de putere și rafinament.

VIDEO

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide