ITP obligatoriu în fiecare an pentru maşinile mai vechi de 12 ani. Maşinile vor fi testate şi în trafic

Autor: Marius Vișan 25 apr. 2017 Știri auto
ITP obligatoriu în fiecare an pentru maşinile mai vechi de 12 ani. Maşinile vor fi testate şi în trafic

Registrului Auto Român urmează să oblige efectuare ITP-ului pentru autoturismele mai vechi de 12 ani, de la doi ani cât este în prezent la un an. Pe lângă asta, directorul general al RAR anunţă şi o întărire a controalelor în trafic.

„Registrul Auto Român intenţionează să propună, ca măsură de majorare a siguranţei rutiere, în actualul context al evoluţiei parcului auto naţional, creşterea frecvenţei de efectuare a ITP pentru autoturismele mai vechi de 12 ani, de la doi ani cât este în prezent la un an”, a anunţat George Dincă, pentru Digi24.ro, directorul general al Registrului Auto Român (RAR).

Conform acestuia, după eliminarea timbrului de mediu, „reacţia pieţei auto a fost cea preconizată, anume de creştere importantă a numărului de autovehicule uzate, pentru care deţinătorii acestora au solicitat eliberarea de către RAR a documentelor necesare înmatriculării în România”. 

George Dincă susţine că „este interesant de remarcat în primul rând că o anumită parte dintre aceste vehicule deja circulă pe drumurile publice din România, fiind înmatriculate în alte state (de exemplu, Bulgaria). Cel mai probabil ele nu au fost înmatriculate în ţara noastră deoarece vârsta lor, corelată direct cu o normă de poluare inferioară, a făcut ca pentru ele să se calculeze o valoare a timbrului de mediu considerată prea mare”.

Vârsta maşinilor testate a crescut la 10,5 ani

Analizând structura parcului de autovehicule de ocazie verificat de RAR, în funcţie de anul de fabricaţie, la nivelul primului trimestru al anului 2017, comparativ cu primul trimestru al anului 2016, se constată o creştere a vârstei medii a acestor vehicule de la 8,7 ani în trimestrul I 2016, la 10,5 ani în primul trimestru din 2017.

Sursă: Digi24.ro

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide