Un celebru pilot de Formula 1 este pentru limitarea vitezei pe celebra Autobahn

Autor: Marius Vişan acum 2 luni Știri

Renumita rețea de autostrăzi fără limite de viteză a Germaniei, Autobahn, își pierde încet renumele.

Chiar și celebrul Sebastian Vettel este de părere că viteza este unul din principalii factori care duc la poluarea mediului înconjurător dar și la producerea de accidente mortale.

Într-un interviu acordat publicației Auto Motor und Sport, pilotul F1 al echipei Aston Martin a recunoscut că o autostradă cu viteză limitată ar fi una mai sigură, ca să nu mai vorbim că ar avea un impact mai scăzut asupra mediului.

”Nu este vorba de sentimente personale. Trebuie să te uiți la imaginea de ansamblu. O limită de viteză ar economisi aproape două milioane de tone de emisii de CO2”, a declarat Vettel presei germane. ”Există accidente în Germania care se întâmplă doar pentru că nu avem o limită de viteză”.

Germania este singurul stat european fără limită de viteză pe autostrăzi (Autobahn)

Ideea de a renunța la libertatea de a conduce fără a lua în considerare limitele de viteză ar putea să îi dezamăgească pe vitezomani. Cu toate acestea, porțiuni mari din rețeaua de autostrăzi din Germania au deja limite de viteză. De asemenea, deoarece condusul cu pedala de accelerație la podea înseamnă un consum de combustibil mai mare, majoritatea germanilor nu conduc în acest mod. În acest caz, renunțarea la libertatea de a conduce cu orice viteză, nu ar afecta de fapt mulți germani.

La alegerile recente din Germania, toți candidații au promis un lucru: acela că vor aborda problema schimbărilor climatice. Asta înseamnă că oamenii din această țară ar putea fi nevoiți să-și schimbe obiceiurile când vine vorba de mașinile lor.

Germania este singurul stat european fără limită de viteză pe autostrăzi. Numai că viteza dăunează mediului înconjurător. În acest caz ar putea fi impuse o serie de restricții, lucru care ar reduce și accidentele mortale.


Sursa foto: Shutterstock


Comentarii
Inchide