Lovitură pentru cei care folosesc transportul în comun în București. Crește prețul biletelor!

Autor: Elena Luchian acum 11 luni Știri auto

Cei care obișnuiesc să folosească transportul în comun în București primesc o lovitură. Prețul biletelor STB și Metrorex cresc semnificativ de la 1 august.

GALERIE FOTO

În prezent, cei care călătoresc cu transportul în comun de suprafață în București plătesc 1,3 lei pentru o călătorie. Costul unei călătorii cu metroul este de 2,5 lei. Lucrurile se vor schimba radical de la 1 august, anunță Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Astfel, de luna viitoare, un bilet de autobuz/tramvai/troleibuz/metrou va costa 3 lei. Accesul comun la mijloacele STB și la metrou va ajunge la 5 lei. Acestea vor fi valabile nu pentru o singură călătorie ca până acum, ci pentru o durată de 90 de minute.

Cât costă abonamentele pentru transportul în comun în București de la 1 august?

Cei care vor să achiziționeze un abonament cu valabilitate de 24 de ore vor plăti 8 lei pentru a călători cu autobuzul/tramvaiul/troleibuzul și 14 lei pentru a folosi și trenurile Metrorex.

Se modifică și perioada de valabilitate în avantajul călătorilor. Astfel, valabilitatea pentru o zi va fi de exact 24 de ore, nu doar pentru orele rămase din momentul validării biletului.

Vor exista în continuare abonamente valabile pe o lună, 6 luni sau 12 luni. Prețul va fi de 80 de lei pentru STB sau Metrorex și 140 de lei pentru STB și Metrorex pe o lună. Un abonament pe un an de zile va costa 700 de lei pentru STB sau Metrorex sau 1.200 de lei pentru ambele. Cei care pierd documentul de călătorie vor putea obține un altul emis pe numele lor, dacă se prezintă la ghișeele specializate cu actul de identitate.

Prețul biletelor pentru transportul în comun, la aceeași valoare de ani de zile

Prețul unui bilet pentru transportul în comun de suprafață din București se actualizase ultima oară în anul 2008. Pentru călătoriile cu metroul, costurile erau aceleași din 2014.

Reprezentanții Ministerului Transporturilor susțin că “încasările suplimentare generate de această măsură se vor reflecta direct în condițiile de călătorie”.




Comentarii
Inchide