Patru maşini au ars într-o parcare din Craiova. De la ce a pornit incendiul? VIDEO

Autor: ProMotor 12 feb. 2020 Știri auto

Patru maşini au ars, miercuri, pe o stradă din Craiova. Potrivit pompierilor, incendiul a pornit de la un scurtcircuit electric.

Unul dintre autoturisme, parcat în faţa unui bloc, a fost cuprins de flăcări în jurul orei 3.30. Imediat, flăcările s-au extins la alte trei maşini aflate în apropiere.

Potrivit ISU Dolj, incendiul a izbucnit din cauza unui cablu electric izolat necorespunzător.

Primul autoturism a ars aproape în întregime, iar celelalte au fost avariate.

„Detaşamentul 1 Pompieri Craiova a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la patru autoturisme aflate în parcare în zona cartier 1 Mai. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la compartimentul motor şi habitaclu al primului autoturism de la care a pornit incendiul, iar cele 3 autoturisme, parcate în apropierea acestuia, au fost afectate de incendiu. În urma incendiului a ars primul autoturism în proporţie de aproximativ 90%, două în proporţie de aproximativ 80 % şi unul în proporţie de aproximativ 10 %. Cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric“, anunţă ISU Dolj.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ziaruldecraiova.ro



Comentarii
Inchide