Zece mașini de poliție au urmărit un Mercedes. Erau 8 oameni la bord, iar șoferul era băut. VIDEO

Autor: ProMotor 08 iun. 2020 Știri auto

Zece mașini de poliție au urmărit un Mercedes prin Chișinău. Nu mai puțin de opt persoane se aflau la bordul limuzinei, iar șoferul era băut.

GALERIE FOTO

Șoferul unui Mercedes-Benz Clasa E a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor. Zece mașini de poliție au pornit în urmărirea suspectului. Pe locul din dreapta sa se afla o femeie însărcinată.

Șoferul a fost, în cele din urmă, blocat pe strada Alecu Russo din Chișinău, în jurul orei 20:40, scrie autoblog.md.

Cum a ajuns Mercedes-ul să fie urmărit de atâtea mașini de poliție?

O patrulă de la Rutieră a observat limuzina rulând cu viteză excesivă. Șoferul a fost somat să tragă pe dreapta, dar acesta i-a ignorat pe oamenii legii.

Automobilul a fost blocat, în cele din urmă, pe o stradă din Chișinău de către patru echipe de patrulare ale Inspectoratului Național de Securitate Publică și două ale BPRO, iar șoferul a fost imobilizat.

Oamenii legii l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest și au constatat că acesta se afla în stare de ebritate. Rezultatul indicat de aparat a fost de 0.86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, acesta avea permisul suspendat după ce, cu o săptămână în urmă, fusese prins băut la volan.

Și lista legilor încăltate nu se oprește aici. La bordul limuzinei cu cinci locuri se aflau nu mai puțin de opt persoane, patru bărbați și trei femei, cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani. Pe locul din dreapta se afla o femeie însărcinată.

După ce limuzina Mercedes a fost blocată, șoferul și un alt pasager au devenit agresivi. Pentru a pune capăt reacțiilor lor violente, oamenii legii au recurs la folosirea cătușelor și a gazului lacrimogen.

Poliția a făcut publice imaginile din timpul urmăririi. Pe o rețea de socializare au apărut și filmări din momentul imobilizării limuzinei.

În acest caz, s-a întocmit un dosar penal. Șoferul a fost reținut.

VIDEO:

https://www.facebook.com/veaceslav.mofluz/videos/558887121667689/?t=0

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide