Mașinile zburătoare au primit undă verde într-un stat american

Autor: George Cristea 06 aug. 2020 Știri auto

Mașinile zburătoare au primit undă verde într-un stat american, ceea ce înseamnă că un vis vechi de secole al omenirii ar putea deveni în curând realitate.

Intră în Galeria FOTO

Mașinile zburătoare au reprezentat un vis vechi al oamenilor. Încă din zorii civilizației industriale, Jules Verne descria o astfel de mașină, care se putea deplasa pe sol, în aer și în mediul acvatic. Nu mai departe de anii comunismului, copiii visau la anul 2000 și mașinile zburătoare pe care le vom putea vedea la tot pasul.

De prisos să spunem, anul 2000 a rămas de mult în urmă și nu am văzut încă nicio roată de mașină zburătoare. Poate că este mai bine așa, dacă ne uităm la statisticile accidentelor din România. Dacă este atât de dificil să păstrezi o mașină într-un plan bidimensional, a treia dimensiune ar aduce cu sine numai nenorociri, suntem convinși de asta. Mai ales că n-ai mai putea merge pe stradă de teamă că ar putea să-ți cadă câțiva piloți de vânătoare în cap în orice moment.

Mașinile zburătoare au primit undă verde: Unde este permisă circulația acestora

Și totuși, se întâmplă. Pentru americani, cel puțin. Mai precis, pentru cei din statul New Hampshire din nord-estul Statelor Unite. Guvernatorul acestui stat a modificat luna trecută legislația pentru a pemite circulația mașinilor zburătoare pe teritoriul statului New Hampshire.

„Este un eveniment semnificativ, iar cei care adoptă primii o astfel de legislație vor fi pionierii unei noi tehnologii de mobilitate. Publicul își dorește să vadă astă de decenii”, a salutat decizia Sam Bousfield, șeful Samson Sky, un startup care dezvoltă mașini zburătoare.

Și europenii testează mașini zburătoare, chiar dacă nu le conduc legal pe drumurile publice. Nu știm în ce stadiu se mai află acum dezvoltarea Aeromobil, o mașină zburătoare din Slovacia, care arăta foarte promițătoare înainte de a se prăbuși în timpul testelor.

Trebuie precizat că noua legislație nu permite mașinilor zburătoare să zboare în New Hampshire, ci mai degrabă le dă undă verde să ruleze pe drumurile publice de la aeroport până la destinația lor terestră. Potrivit noii legi, mașinile zburătoare (sau mai degrabă avioanele rutiere, cum sunt denumite în textul lege) pot fi înmatriculate în acest stat și pot folosi infrastructura rutieră la fel ca celelalte autovehicule.

„Toate avioanele rutiere vor trebui să decoleze și aterizeze (de) pe un aerodrom amenajat și este strict interzis să decoleze și aterizeze (de) pe drumurile publice, cu excepția situațiilor de urgență”, se arată în lege.

sursa: Motor1

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide