Imagini virale cu un McLaren 765LT care gonește cu peste 325 km/h pe Autobahn – VIDEO

Publicat: 20 08. 2022, 15:19

Supercarul McLaren 765LT a arătat din nou ce poate pe Autobahn-ul din Germania făcând slalom printre mașini la viteze incredibile.

McLaren 765LT reușește din nou să atragă toate privirile asupra sa, fiind vedetă într-un nou clip video al celor de la AutoTopNL pe Autobahn-ul din Germania. Bolidul cu peste 700 de cai putere sub capotă a gonit cu peste 300 km/h pe autostradă, dovedind încă o dată cât este de capabil din punct de vedere tehnic!

Supercarul constructorului britanic a reușit rapid să iasă în evidență în urmă cu doi ani și jumătate, impresionând încă de la lansarea sa prin cifrele de performanță cu care s-a mândrit. Bolidul este echipat cu o unitate de motorizare V8 cu capacitate de 4.0 litri, capabilă să dezvolte 765 de cai putere la 7.500 rpm și un cuplu maxim de 800 Nm la 5.500 rpm. Resursele sunt gestionate cu ajutorul unei transmisii cu șapte trepte și trei moduri de rulare.

Cu o asemenea echipare tehnică sub capotă, McLaren 765LT reușește să atragă atenția imediat atunci când vine vorba despre cifrele sale de performanță. Mai exact, accelerația de la 0 la 100 km/h poate fi realizată în numai 2.8 secunde, în timp ce pragul celor 200 km/h poate fi atins în 7.2 secunde. Conform specificațiilor publicate de cei de la McLaren, 765LT este capabil să parcurgă sfertul de milă în mai puțin de 10 secunde.

Aproape de viteza maximă pe Autobahn

Unul dintre cele 765 de exemplare produse de cei de la McLaren a fost pus la treabă în urmă cu câteva zile pe Autobahn-ul german, reușind să se descurce mai mult decât onorabil. Nu trebuie decât să spunem că a atins o viteză de top de 326 km/h, foarte apropiată de viteza maximă pe care o știm din specificațiile tehnice ale acestui model, de 330 km/h.

VIDEO: