Mercedes-AMG prezintă noul C63 S E Performance (VIDEO)

Autor: Adrian Somai 22 sept. 2022 Știri auto

Mercedes-AMG a publicat primele fotografii și informații oficiale cu noul model de performanță C63 S E Performance, model oferit atât în versiune sedan, cât și break. Lăsând la o parte numele, constructorul german ne-a pregătit o serie întreagă de surprize odată cu această lansare. Noile modele vor ajunge pe piață la începutul anului viitor.

Din punct de vedere al înfățișării exterioare, noul C63 S E Performance se poate mândri cu o grilă frontală Panamericana, aripi față evazate, embleme Turbo E Performace, jante cu dimensiuni de 19 sau 20 de inci, un difuzor de aer de dimensiuni generoase și niste terminații trapezoidale pentru sistemul de evacuare.

La nivelul habitaclului, constructorul german ne propune o grafică specifică pentru instrumentarul de bord digital și pentru sistemul multimedia. Apoi, clienții au la dispoziție o întreagă gamă de tapițerii, inclusiv din piele, și cusături contrastante. De asemenea, se poate opta și pentru niște scaune AMG.

Cel mai puternic motor cu patru cilindri, de producție, din lume

C63 S E Performance renunță la motorizarea V8 și primește un sistem de propulsie plug-în hybrid care are la bază o unitate termică cu patru cilindri și cu o capacitate de 2.0 litri. Germanii au folosit o tehnologie împrumutată din Formula 1, unitatea termică fiind dotată cu o turbină controlată electronic. Aceasta dezvoltă o putere de 476 de cai și un cuplu maxim de 545 Nm. În aceste condiții, avem în față cel mai puternic motor cu patru cilindri, de producție, din lume.

Alături de unitatea termică, sistemul plug-in hybrid ne mai propune un motor electric, capabil să livreze 204 cai putere, amplasat pe puntea spate. În total, sistemul cu care este echipat noul model de performanță al celor de la Mercedes-AMG este capabil să dezvolte 680 de cai putere și un cuplu maxim de 1.020 Nm. Transmisia este asigurată prin intermediul unei cutii automate AMG Speedshift MCT.

În aceste condiții tehnice, noul Mercedes-AMG C63 S E Performance promite un sprint de la 0 la 100 km/h posibil de realizat în numai 3.4 secunde. De asemenea, viteza maximă pe care o poate atinge bolidul este de 250 km/h. Opțional, viteza maximă poate fi crescută până la 280 km/h.

Dacă vorbim exclusiv despre modul electric, C63 S E Performance poate atinge o viteză maximă de 125 km/h. Bazandu-se pe o baterie de 6.1 kWh, autonomia în full-electric este de numai 13 kilometri.

VIDEO:

Sursa: Motor1 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Mercedes-AMG


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide