Mercedes-AMG SL63 S E Performance – Decapotabila cu sistem plug-in hybrid și peste 800 CP

Autor: Ionuț Vîlciu 12 dec. 2023 Știri auto

Mercedes prezintă cea mai puternică versiune a decapotabilei SL. Grație unui sistem de propulsie hibrid, SL63 S E Performance oferă 816 CP și accelerații fulminante.

Noua decapotabilă SL este un produs al diviziei AMG, cu o gamă de motoare ce include de la un patru în linie supraalimentat, până la un V8 de 4,0 litri biturbo, ce produce 585 CP și 800 Nm. Acum e timpul să facem cunoștință cu cel mai puternic SL din istorie: Mercedes-AMG SL 63 S E Performance, un nume lung pentru o herghelie de cai putere.

Noua versiune a decapotabilei îmbină motorul de 4,0 litri V8 cu un motor electric într-un pachet hibrid cu încărcare la priză. În total, sistemul hibrid furnizează 816 CP și 1.420 Nm cuplu motor maxim. Astfel, decapotabila poate realiza sprintul 0-100 în 2,9 secunde și poate atinge o viteză maximă de 317 km/h.

Sistemul hibrid este alimentat de o baterie cu tehnologie pe 400V, cu o capacitate de 6,1 kWh. Aceasta a fost creată pentru a furniza putere maximă, nu cu gândul de a fi folosită pentru naveta electrică. Baterie dispune de un sistem de răcire directă, pentru a rămâne mereu în temperatura optimă de funcționare. Pentru cei curioși, Mercedes declară că poate oferi până la 13 km de autonomie pur electrică.

Mercedes-AMG SL63 S E Performance este un hibrid axat pe performanță, nu pe eficiență

În cazul acestei versiuni, motorul termic, un V8 de 4,0 litri supraalimenta cu două turbine, produce 612 CP. Acesta este ajutat de un motor electric de 204 CP, astfel că ajungem la suma de 816 CP.

Cel mai puternic SL nu este doar despre ce se află sub capotă. Producătorul a adus modificări și pe partea aerodinamică a mașinii. Spre exemplu, în fața motorului există un element aerodinamic ce se poate extinde cu până la 40 mm odată ce mașina atinge 80 km/h. Acest lucru creează un efect de sucțiune și ajută la stabilitatea mașinii la viteze mari. Mercedes a revizuit, de asemenea, software-ul care controlează spoilerul din spate extensibil, oferindu-i cinci noi poziții în care se poate înclina.

Odată cu bateria și motorul electric vin și kilograme în plus. Astfel, pentru a oferi mașinii putere de frânare pe măsura propulsorului de sub capotă, SL63 S E Performance vine echipat în standard cu frâne carbon-ceramice de 420 mm pe față și 380 mm pe spate. Pe față au fost montate etriere cu 6 pistonașe, în timp ce discurile spate sunt prinse cu etriere cu un singur pistonaș. Vom putea identifica noul model prin portul de încărcare montat în partea din spate, dar și prin emblemele cu accente roșii.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Mercedes-Benz


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide